Cenaclul „EDITOR-ARTE” din Dorohoi anunţă un eveniment de excepţie, o premieră pentru cei aproape nouă ani de activitate ai săi.
Este vorba de prima expoziţie colectivă de artă plastică, organizată de maestrul Aurelian Antal pe tărâmurile oraţului său natal, Topliţa, la care vor participa alţi trei membri ai cenaclului: Ciprian Voloc (fondatorul cenaclului), Cerasela şi Ciprian Ailoaie, care vor marca prima lor ieşire în public în domeniul artelor plastice, cărora li se vor alătura copilul Maria Alexandra Antal Ursache şi Aurelian Antal, ce vor vor expune din nou, bucurându-ne privirile cu lucrări inedite.
Expoziţia este prilejuită de cea de-a XVIII-a ediţie a Zilelor „Miron Cristea” de la Topliţa, manifestare marcată de o înălţâtoare vibraţie culturală românească ai cărei invitaţi se vor aduna din toate colţurile ţării precum şi de peste hotare.
Ataşăm afişul expoziţiei şi programul manifestărilor, urmând a reveni cu un reportaj de la faţa locului, în ziua vernisajului.
Zilele Miron Cristea, ediţia a XVIII-a, Topliţa, 18 – 20 iulie 2015
VINERI, 17 IULIE:
Până la ora 19:00 primirea şi cazarea invitaţiilor (Hotel „Mureş”)
Ora 19:00 – 20:00 – Vitarea monumentelor istorice şi a obiectivelor turistice
Ora 20:00 – Masa (Restaurantul „Mureş”)
SÂMBĂTĂ, 18 IULIE:
Ora 8:00 – micul dejun
Ora 9:30 - Deschiderea manifestărilor (Primăria Topliţa)
· Cuvântul de salut al primarului, ing. Stelu Platon
· Cuvântul de salut al prefectului, Adrian-Jean Andrei
· Cuvântul de salut al Preasfinţitului Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei
· Cuvântul de salut al delegatului Consiliului judeţean Harghita
Ora 10:00 – Comunicări în plen:
· Stelian Gomboş (Bucureşti), Vasile Tărâţeanu (Cernăuţi),
· Lazăr Lădariu (Târgu-Mureş), Ilie Şandru (Topliţa)
Ora 11:00 – 11:15 pauză
Ora 11:15 – Lansări şi prezentări de cărţi
Ora 13:15 – In memoriam: Vasile Avram (1940-2002)
Ora 14:00 – Masa de prânz
Ora 16:00 – Slujbă de pomenire la busturile lui Miron Cristea şi Grigore Vieru
Ora 17:00 – Sesiunea internaţioală de comunicări ştiinţifice, cu secţiunile:
· Biserica Ortodoxă Română şi Miron Cristea
· Grigore Vieru -80
· Istorie, cultură şi civilizaţie (1)
· Istorie, cultură şi civilizaţie (2)
Ora 20:00 - Masa
DUMINICĂ 19 IULIE:
Ora 8:00 - Micul dejun
Ora 9:30 – Vernisarea celor două expoziţii de artă plastică
Ora 11:00 – Excursie documentară în comuna Bilbor
Ora 13:00 – Masa de prânz la Bilbor
Ora 16:00 – Întoarcerea la Topliţa
Ora 18:00 – Discuţii, propunerii, concluzii. Incheierea manifestărilor
Ora 19:00 – Masa
LUNI, 20 IULIE:
Participarea la sărbătoarea hramului Mănăstirii Sfântul Prooroc Ilie, din Topliţa, ctitoria Patriarhului Miron Cristea.