Amintiri despre trecut – „Dorohoiul de altădată” - Paşi în trecut… - FOTO
Împreună cu prof. Ilarion Mandachi, am vizitat recent, Casa Burghele (în trecut aici a funcţionat Spitalul de Copii, apoi, ulterior Spitalul de Boli Infecţioase). Este imposibil să nu te gândești că acest loc pare parcă desprins din cărțile cu povești.
Te trezești din vis, abia atunci când pășești, printr-o verandă de fier forjat, în interiorul casei. Această casă impunătoare, aparţine acum moştenitorilor familiei Burghele şi rezistă timpului de peste un secol. Intrăm printr-un coridor într-o cameră înaltă, în care lumina unei dimineţi de toamnă nu prea pătrunde prin ferestrele înalte, ferestre unde, pe alocuri încă rezistă sticla gravată. Tavanul a păstrat până în prezent, elemente originale, viu colorate, ornamente arhitectonice în relief, stucaturi şi picturi care s-au încăpăţânat să reziste în timp. Pe mijlocul tavanului se distinge un cârlig care a susţinut, desigur, un impunător candelabru. Uşile vechi sunt şi ele ornate cu modele florale. Imaginaţi-vă că aici, a fost spital, cum este posibil ca, în atâţia ani, să nu se fi dat un ordin de la partid, de la Ministerul Sănătăţii ? Jos tot ! Distrugeţi ! Îndreptaţi ! Acoperiţi cu var alb! Probabil, au vrut să păstreze..., au vrut să conserve „frumosul”.
Lambriu de lemn, coturi ale coridoarelor interioare, podele vechi, o altă verandă de lemn, o scară interioară care coboară la demisol. Aici alte camere răcoroase, alte mici hrube unde remarcăm un profil de fier care pare că susţine întreaga construcţie.
Am urcat apoi în podul casei, unde într-un colţ se mai găsesc încă, aruncate şi degradate, placi de teracotă. Două bazine de tablă îmbinată prin nituire ne face să credem că sunt acolo din perioada interbelică. De pe acoperiş se văd mai bine, jgheaburile, burlanele şi ornamentele de tablă lucrate artistic de pe coama casei. Pe partea dinspre stradă, gardul şi porţile impunătoare de fier forjat artistic delimitează proprietatea de domeniul public iar iniţialele fostului proprietar se disting atât pe poartă cât şi pe clădire.
În încercarea de a face un arc peste timp, campania „Dorohoiul de altădată”, prin care se urmăreşte a reconstitui o istorie a Dorohoiului, cu ajutorul imaginilor ale clădirilor şi locurilor oraşului vechi, frânturi de istorie, vom folosi informaţii adunate de profesorii Dorina şi Ilarion Mandachi, autorii unor file de istorie locală, publicate de Dorohoi News pe data de 20 Iunie 2013, informaţii care fac referire la Gheorghe Gh. Burghele.
„Numele Burghele a aparţinut unei familii numeroase şi înstărite cu largi vederi democratice. Acestei familii îi aparţine şi Teodor Burghele – una din cele 93 de personalităţi dorohoiene, care în anul 1856, a semnat actul Unirii, un gest îndrăzneţ pentru acea vreme, mulţi dintre semnatari suferind ulterior în urma măsurilor represive intreprinse de autorităţi. Semnalăm şi prezenţa lui Iordache Burghele, primar al oraşului Dorohoi în 1872-1873.
Gheorghe Gh. Burghele începe cursurile primare în 1855 la Şcoala Primară Publică nr. 1 de băieţi din Dorohoi, pe care o absolvă cu succes. În anul 1871 primeşte o bursă din partea Primăriei Dorohoi pentru continuarea studiilor liceale; aceeaşi bursă o primeşte şi în anul 1875 pentru continuarea studiilor la facultatea de Drept a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi, pe care o absolvă în 1880. După absolvire, se reîntoarce la Dorohoi, conform obligaţiilor asumate la obţinerea bursei şi este numit profesor de latină la gimnaziul de băieţi “Gr.Ghica VV” din oraş nu de mult înfiinţat. Va profesa până în 1883, când devine avocat la Tribunalul din Dorohoi, apoi primar al oraşului.
În anul 1888 este ales deputat de Dorohoi în Parlamentul României, calitate ce va fi repetată şi în anii 1891 şi 1901. De asemeni, timp de patru ani va fi senator de Dorohoi începând cu anul 1916. În anul când a fost ales pentru prima oară deputat de Dorohoi, într-una din sesiunile parlamentului a interpelat Ministerul Lucrărilor Publice, reperezentat de Al. Marghiloman, asupra cauzelor pentru care guvernul nu ia măsurile necesare construirii liniei ferate Dorohoi-Noua Suliţă, aceeaşi cauză susţinând-o şi în anul următor când a fost sprijinit de Mihail Kogălniceanu, Th. Kalimaki şi A.D. Holban.
În anul 1891, într-o şedinţă a Comitetului Primăriei Urbei Dorohoi, propune ca “toate şcolile din oraşul Dorohoi să primească un nume”, propunere materializată în următorii ani.
În anul 1892, împreună cu preotul Dumitru Furtună, propune în parlament înfiinţarea unui Seminar Teologic ortodox la Dorohoi, iar în 1893, la insistenţele sale şi cu susţinerea generalului Manu, gimnaziul de băieţi “Gr. Ghica VV” s-a instalat în noul său local, “un superb palat” în acele vremuri.
Între 1896-1899 a fost primar la Dorohoi, aducându-şi o mare contribuţie la modernizarea oraşului, la construirea liniei ferate Dorohoi-Leorda şi Dorohoi-Iaşi, care au permis legarea acestui judeţ de marile centre economice şi culturale din ţară şi accesul spre civilizaţie.
În 1899 a luat iniţiativa înfiinţării la Dorohoi a filialei Societăţii Ateneului Român, cu două secţii-culturală şi artistică, în care a atras pe toţi intelectualii oraşului, precum şi mari personalităţi din ţară care au venit şi conferenţiat în cadrul Ateneului dorohoian.
În anul 1901, la iniţiativa aceluiaşi Gh. Gh. Burghele, ia fiinţă “Societatea Populară de muzică, gimnastică şi sport “Vasile Alecsandri”, prima de acest fel din nordul Moldovei. Gh. Gh. Burghele călătorise în ţările occidentale şi a dorit să pună în practică la Dorohoi ceea ce văzuse acolo, reuşind în bună parte să-şi materializeze ideile.
Gh. Gh. Burghele a fost şi un mare filantrop. A dăruit din averea sa societăţilor de binefacere; a donat cărţi pentru şcoli şi biblioteci etc. Este iniţiatorul ridicării bustului lui Mihail Kogălniceanu, operă sculpturală ce străjuieşte şi astăzi la intersecţia din faţa Muzeului de Ştiinţele Naturii. A contribuit financiar la editarea unor ziare şi reviste.
Între 1914-1915 a fost din nou primar al Dorohoiului, calitate în care a luptat cu trup şi suflet pentru progresul oraşului. S-a zbătut alături de comitetul care a insistat pentru transformarea gimnaziului de băieţi “Gr. Ghica VV” din Dorohoi în liceu, fapt realizat în 1923. A contribuit şi la înfiinţarea Liceului de fete “Regina Maria” din oraş. Nu s-a oprit aici. Împreună cu alţi dorohoieni s-a adresat Guvernului României pentru înfiinţarea unei şcoli pedagogice de fete la Dorohoi, şcoală ce şi-a deschis într-adevăr cursurile în 1925.
Cele redate mai sus sunt doar câteva din multiplele activităţi desfăşurate în beneficiul oraşului şi oamenilor săi, dar sunt suficiente pentru a concluziona că avocatul Gh. Gh. Burghele este una din personalităţile dorohoiene ce merită a fi scris cu litere de aur în cartea de istorie a oraşului Dorohoi. Opera sa cuprinde numeroase conferinţe, cuvântări, interpelări în Parlamentul ţării etc. ce ar putea fi adunate şi tipărite într-un volum omagial.A dispus ca după moartea sa, toată biblioteca ce o avea să fie donată Judecătoriei Dorohoi şi Seminarului Teologic.
Ziua de 20 iunie 1929 a îndoliat întreg oraşul Dorohoi. În acea funestă zi a încetat să mai bată inima unui mare dorohoian-Gheorghe Gh. Burghele, un om pentru care astăzi, la comemorarea a 84 de ani de la decesul său, drept recunoştinţă pentru tot ceea ce a făcut în beneficiul oraşului nostru, ar trebui să păstrăm măcar câteva clipe de reculegere.
Revista “Licăriri” nr. 4 din 1932 încheie medalionul dedicat acestui mare OM, Gheorghe Gh. Burghele, cu o afirmaţie plină de adevăr: ”Să nu uităm că lui îi datorăm în mare parte Dorohoiul de astăzi”.
Gheorghe Gh. Burghele se trăgea dintr-o familie înstărită,dar avea o inimă şi mai mare decât averea sa.Însă, cum i-au răsplătit dorohoienii ceea ce a relizat el pentru oraş? Cu mai mult timp în urmă, dar după 1989, când a intrat în vigoare legea prin care se hotăra ca mormintele vechi, neîngrijite să fie vândute pentru îmbunătăţirea bugetului local, unul din primele locuri de veci distrus, de la cimitirul Eternitatea din Dorohoi, a fost al lui Gheorghe Gh. Burghele – un mormânt pe care conducerea oraşului ar fi trebuit să-l considere un loc sfânt, de neatins”.
Solicităm acelor cititori, care deţin fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric al oraşului, să le trimită pe adresa redacţiei, pentru a fi făcute publice. (Marius Petrescu)