Dorohoi - File de istorie: Destinul unui oraş de la periferia ţării

Dacă s-ar face un „clasament” al localităţilor din Moldova care au avut de suportat de-a lungul anilor năvăliri barbare, calamităţi naturale, distrugeri etc., oraşul Dorohoi s-ar afla pe unul din primele locuri.

Poate că destinul urbei noastre ar fi fost altul dacă, în anul 1812, „marea noastră prietenă de la răsărit” nu ar fi ocupat Basarabia, făcând ca judeţul Dorohoi să devină regiune de graniţă, mai ales că şi Austria anexase în anul 1755 Bucovina. Aşa că judeţul Dorohoi avea cea mai întinsă graniţă din Moldova. Dar, până a ajunge la această situaţie, trebuie să facem o succintă incursiune în trecut.

Localitatea Dorohoi este atestată documentar în anul 1407,dar, aşa cum atestă academicianul Constantin Giurăscu în lucrările sale, această aşezare exista cu mult înaintea datei menţionate în documente. Încă înaintea anului 1345, tătarii năvăleau în Moldova, trecând spre Ardeal şi Ungaria. Regele Ludovic al Ungariei i-a alungat pe tătari dincolo de Siret, ceea ce a determinat ca Moldova să se împartă în două: Ţara de Sus, denumită „Voevodatul Moldovei” şi părţile de sud ale Moldovei până la Dunarea de la Galaţi numite „părţile tătărăşti”. Ţara de Sus condusă de Bogdan a devenit în curând  stat liber cu capitala la Baia.

În 1495, prinţul Albert al Poloniei a făcut o incursiune în Moldova, trecând şi prin Dorohoi (pe care l-a prădat), dar a fost alungat de oştile lui Ştefan cel Mare.

În 1509, polonezii conduşi de Kamensky au năvălit în Moldova lăsând Dorohoiul aproape pustiu, iar un an mai târziu, tătarii conduşi de Bet Gherai au trecut Moldova prin foc şi sabie. Au trecut şi prin Dorohoiul aproape pustiu. Tătarii au revenit din nou în anul 1513, dar, în luna august a acestui an, domnitorul Bogdan al III-lea cel Chior a reuşit să-i fugărească dincolo de Prut.

A urmat o perioadă de relativă acalmie, timp în care localnicii au reuşit să-şi refacă gospodăriile şi viţa a intrat în normal. Aceasta până în anul 1531, când polonezii năvălesc din nou în Moldova, dar nu au mai avut timp de jafuri întrucât oastea domnitorului Petru Rareş i-a fugărit dincolo de graniţă provocându-le pierderi însemnate.

Mergând pe firul anilor, ne oprim la anul 1568 când domnitorul Alexandru Lăpuşneanul, pentru o mai bună administrare a ţării, a împărţit Moldova în două, stabilind la Dorohoi capitala Vorniciei de Sus. Vornicul de Dorohoi avea sub control ţinuturile: Hotin, Cernăuţi (cu Câmpulung împreună), Hârlău, Suceava, Neamţ şi Bacău.

Având curtea domnească din jurul bisericii Sf.Nicolae, care se întindea pe câteva zeci de hectare, oraşul Dorohoi a început să se dezvolte treptat, ieşind destul de repede din ruina în care fusese aruncat din cauza numeroaselor şi devastatoarelor năvăliri şi ocupaţii barbare.

Aşa cum afirmă istoricul, profesor universitar I. Caproşu (absolvent al Liceului „Gr. Ghica VV” din Dorohoi), în „Clopotul” din 10 iulie 1971, oraşele Dorohoi şi Bârlad deveniseră cele mai importante după oraşul de reşedinţă al domnitorului.

Dar, în 1778, domnitorul Moldovei, Alexandru Mavrocordat, denumit şi „prinţul nebun”, desfiinţează vorniciile Ţării de Sus şi Ţării de Jos, concentrând toată puterea la Iaşi.

Importanţa Dorohoiului a scăzut tot mai mult,mai ales că ţinutul Hotin fusese ocupat încă din 1739 de turci. Tot în acest an, armata rusă condusă de generalul Munrich, în rândurile căreia erau şi doi fii ai lui Dimitrie Cantemir, ocupă o parte din Moldova, printre care şi oraşele Iaşi şi Dorohoi.

Domnia fanariotă, instaurată încă din anul 1711, a însemnat pentru Moldova un pas înainte spre progres, concretizat prin câteva reforme axate pe reintroducerea ordinei în ţară.

Printre evenimentele mai importante din Moldova acelor ani menţionăm aici anul 1749 când domnitorul Constantin Mavrocordat a abolit şerbia, dar şi faptul că întreaga Moldovă a fost pur şi simplu pustiită de invazia lăcustelor.

Epoca fanariotă a ţinut în Moldova vreme de 110 ani, între 1711-1821. Domnitorii fanarioţi, care au venit pe tronul Moldovei, s-au străduit să îmbunătăţească situaţia materială a populaţiei. Cea mai importantă măsură rămâne înfiinţarea pe lângă o biserică din fiecare judeţ a unei şcoli-denumită Şcoală Catihetică. La aceste şcoli,predau la început doar preoţi. În ele se învăţau cântările bisericeşti, dar cu timpul au fost introduse şi alte obiecte: citirea, compunerea, aritmetica şi istoria. De menţionat un fapt demn de luat în seamă: totul se preda în limba română. La Dorohoi a funcţionat pe lângă Biserica „Sf.Neculai”. Şcoli asemănătoare s-au înfiinţat şi la Botoşani, iar mai târziu, pe lângă Mănăstirea Gorovei.

Dar să redăm succint „referatul statistic şi istoric al judeţului Dorohoi” întocmit de Dimitrie Frundzescu, referent la Ministerul de Interne, în 1872: Nici o parte a ţării n-a fost mai frământată în hotare decât judeţul Dorohoi. Întinderea lui a fost bântuită de către turci, după luarea Hotinului, de ruşi după luarea Basarabiei, de austrieci după luarea Bucovinei şi de către diferiţi domnitori ai ţării care luptau pentru domnie. Reşedinţa judeţului a fost schimbată de mai multe ori: întâi a fost la Dorohoi, apoi s-a mutat la Herţa, după care la Mihăileni şi din 1850 din nou la Dorohoi pe o perioadă de 100 de ani.

Timp de 85 de ani, într-o clădire ce există şi astăzi lângă Biserica Sf. Neculai, a funcţionat Şcoala Catihetică. Ultimul director şi profesor a fost catihetul Arghirie Artimescu. În 1851 s-a contopit cu şcoala primară nou înfiinţată. În primul an al noii şcoli, aşa cum notează preotul cărturar şi folclorist Dumitru Furtună, în clasa I erau înscrişi elevi de 6 ani alături de elevi de 20 de ani sau chiar mai mari, cu toţii insă doritori să înveţe a scrie, citi şi socoti.

Dar, în aceşti 85 de ani, oraşul Dorohoi a mai fost ocupat de trupe străine, care, însă, nu mai utilizau mijloace dure contra populaţiei ci se mulţumeau doar cu obţinerea dărilor. Astfel, austriecii au ocupat la 12 martie 1778 Dorohoiul, rămânând aici vreme de zece ani, acelaşi lucru făcându-l şi între 1854-1857. În anii 1821 şi 1822 oraşul Dorohoi a fost pentru ultima oară sub ocupaţie turcească.

De mult mai multe ori ne-au „vizitat” ruşii, uitând mereu să mai plece. Astfel, între 1788-1791 toată Moldova a fost sub ocupaţie rusească. La fel şi între 1805-1812, când a avut loc războiul ruso-turc ce a dus la pierderea Basarabiei. Expansiunea rusească a continuat şi Moldova, deci şi Dorohoiul, a fost din nou ocupată de armata rusă între anii 1828-1834.

Anul 1835 a fost un an negru, de cumpănă în istorie, pentru Dorohoi. Obişnuita Obştească Adunare a Moldovei a pus în discuţie în şedinţa din 12 februarie 1834, desfiinţarea ţinutului Dorohoi. Aceeaşi Adunare a recomandat schimbarea reşedinţei ţinutului Dorohoi la Herţa sau la Târgul Nou (Mihăileni) care erau mai aproape de graniţă. Cu toate protestele dorohoienilor, timp de 15 ani, capitala ţinutului Dorohoi a fost mutată la Mihăileni, aruncând oraşul Dorohoi într-un nemeritat con de umbră. În anul 1850, capitala a revenit din nou la Dorohoi.

Odată cu înfiinţarea primei şcoli publice, cu acţiunile premergătoare Unirii Principatelor, dezvoltarea administrativ-economică, oraşul Dorohoi parcurge paşi tot mai repezi pe calea emancipării lui. Au urmat cele două conflagraţii mondiale la care judeţul şi oraşul Dorohoi a adus jertfe omeneşti şi materiale. Dominaţia sovietică a secătuit puterea economică a populaţiei dorohoiene. Oraşul s-a mai revigorat puţin cu fabrica de sticlărie şi porţelan, cu Întreptinderea „Lupta pentru pace”, cu cooperativele meşteşugăreşti, cu Întreprinderea de Maşini şi Unelte Grele. Dar, odată cu 1989 acestea au intrat în faliment, clădirile au ajuns ruine, cum ruine au fost şi arterele principale ale oraşului. A rezistat timpului doar fabrica de confecţii care continuă să ateste numele oraşului nostru în diaspora, oriunde are relaţii comerciale.

Dorohoienii, în tenacitatea lor caracteristică, cea care i-a ajutat să reziste vicisititudinilor de-a lungul anilor, depun toate eforturile pe drumul emancipării oraşului nostru.

Istoria ne-a oferit un destin zbuciumat .... Dar, cu atât mai valoroase rămân relizările oraşului, frumuseţile lui naturale sau amenajate, ambianţa noastră patriarhală şi activităţile de succes din orice domeniu al vieţii social-politice şi culturale. prof. Ilarion Mandachi