Într-o lume delirantă, fiecare alergând după iluzii deşarte, iată că mai există creatori de slovă şi cânt... Am realizat cât de bogaţi suntem, aici în Dorohoi, acest orăşel micuţ, dar plin de valoare culturală, deţinând talente în aproape toate domeniile cultural-artistice.
Reîntâlnindu-ne la Cenaclul „Editor-Arte'' am gustat din poezia domnului Nicolae Căruntu, interpretată de domnul Prof. Titus Tomiuc şi Ciprian Ailoaie („Câinele vagabond'' şi „Prizonierul libertăţii''), poezie sinceră şi pe înţelesul tuturor, urmat de Marta Polixenia Ursuleanu, pasărea Phoenix (renăscuta din propria cenuşă) am numit-o eu, care a adus prin poezia sa, tristeţea şi bucuria în acelaşi timp („Între cer şi pământ'', „Anotimpuri la borcan'', „Nu pleca'', „Să nu mă laşi'', „Mă plâng'', „Pradă'').
Un plus de prospeţime şi candoare l-a adus tânăra scriitoare Izabela Carla Albu, care ne-a fascinat prin expunerea trăirilor sale neîmplinite, regăsindu-ne fiecare dintre noi, într-o anumită perioada din viaţă. („Bellum in anima'', „Cine spunem'', „Fugă'', „Unui -te iubesc-'')
Răzvan Chitic, adolescent cu perspective în muzică, a lovit corzile de chitară cu măiestrie, intonând melodia „O stea'' de la Deep Central, urmat de d-l Căruntu, care ne-a transmis o emoţie artistică simplă şi sinceră prin creaţiile sale poetice. („Dialogul cu taurul'', „Piatră'', „Inelul'', „Vioara'')
S-a reamintit melodia „Aşa-mi vine câteodată'' a lui Ducu BERTZI, fredonată de toţi cei prezenţi, fascinaţi fiind de frunzele verzui-galben-arămii care dansau în geam, oferindu-ne spectacolul cel mai frumos al toamnei, cea care a fost şi este muza de inspiraţie pentru oricine vrea să pătrundă în lumea metaforică a imaginaţiei. Pe acest fond melancolic a fost interpretată melodia ''Romanţă de Toamnă'', pe versurile marelui poet Adrian Păunescu şi muzică lui Mircea Rusu.
Revenind la meleagurile noastre ,enesciene,versurile unei scriitoare cu deosebit har poetic, în persoana doamnei Mariana Adăscăliţei, au fost evidenţiate pe note muzicale încercând să se interpună între noi, cei prezenţi şi o lume de basm prin melodia ''Iubirea din vis”, prin muzica şi interpretarea Anei Camelia Mihăilă Andrieş.
Tot duminică (18 octombrie 2015), s-a discutat şi despre evenimentele cultural-artistice, care vor avea loc în perioada următoare:
Duminica viitoare (25 octombrie 2015) toţi cenacliştii sunt invitaţi să participe la evenimentul care va avea loc la Sala Teatrului Dorohoi (ora 11) sub titlul „150 de ani de Istorie”
Vineri (30 octombrie 2015) ora 10, va avea loc la Casa Municipală de Cultură Dorohoi, lansarea de carte a domnului Ioan Burlacu sub titlul: ''Pâra, mita şi înşelăciunea la Neculce”
Duminică (1 noiembrie 2015) ora 12:30, va avea loc la Casa Municipală de Cultură Dorohoi, în cadrul şedinţei Cenaclului „Editor-Arte”, lansarea de carte a dumnului Prof.Gică Manole cu titlul „Apocalipsa după STALIN''.
Se pare că întâlnirile noastre din cadrul Cenaclului „Editor-Arte” au devenit din ce în ce mai substanţiale, fiind fructificate şi reinprospatate mereu, prin prezenţa fiecăruia dintre dumneavoastră, cei care aveţi ceva de transmis prin muzică, vers, pictură, artă.
Vă aşteptăm cu drag, ori de câte ori aveţi ocazia, să poposiţi în mijlocul nostru, pentru a vă încărca sufletele cu arta şi meşteşugul scrierii. (A consemnat pentru Dorohoi News Ana Camelia Mihăilă Andrieş)