Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, s-a desfășurat în biserica parohială pe data de 19 octombrie 2015, la inițiativa preotului paroh, Grigore Andrei-Silviu, cea de-a doua ediție a Concursului de bătut toaca „Răsună toaca la Smârdan”.
Aici au participat un număr de 80 de copii din parohie, din împrejurimi și din alte localități (Pârcovaci-Hârlău, Rotunda-Liteni și Dumbrăveni-Suceava).
Demonstrativ au bătut toaca și doi elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, al cărui director în persoana Preotului Constantin Muha a făcut parte din juriu alături de Părintele Protopop Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani și doamna profesor de Muzică Paula Gavriluță.
Inimile tuturor celor prezenți au fost încântate de Corul de copii „Balada” din Fălticeni, condus de doamna Profesor Maria Tănase, iar la sfârșitul concursului toți participanții au primit diplome, cadouri și au fost invitați să servească o masă caldă la Centrul de copii din curtea bisericii.
Această frumoasă activitate este o continuare a celei catehetice, pe care o desfășurăm săptămânal și o datorie creștină pentru promovarea tinerei generații. O implicare deosebită a avut-o și doamna preoteasă Grigore Alina, profesor de limba și literatura română, care a sprijinit buna desfășurare a acestei activități, pe care ne dorim a o organiza an de an. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! (pr. Grigore Andrei)