Străvechea datină a colindelor este mesagerul belșugului
Datina colindelor se practică dinainte de creștinarea românilor și aceste cântări aveau legătură cu anul agrar, cu recoltele bogate și culesul viilor. Când primim colindători în ziua de Crăciun, pătrunde bucuria, voia bună și sporul în casa și în viața noastră. La masa sărbătorească este de bun augur să ascultăm colinde, cântece ritualice de belșug, de rodire a ogoarelor și de armonie în relațiile interumane.
Să mâncăm pește la micul dejun pentru a fi sprinteni tot anul
Pentru a fi sprinteni ca peștele, în momente decisive din viața noastră în anul ce vine, să mâncăm pește la micul dejun în ziua de Crăciun. Credincioșii care au rostit în dimineața praznicului o rugăciune înainte de micul dejun, apoi au mâncat pește, au reușit să realizeze ceea ce și-au dorit, pe parcursul anului nou, chiar în situații dificile.
Apa norocului risipește necazurile
De multe deceni, în judeţul Argeş (la sate, dar şi în mediul urban), în ziua de Crăciun se practică un ritual care aduce noroc, aşa cum spun credincioşii din aceste localități. În dimineaţa de Crăciun, înainte ca familia să servească micul dejun, gospodina stropeşte toate încăperile locuinţei, cu excepţie camerei de baie, cu o licoare pe care o prepară din vreme. Apa norocoasă se obţine din agheasmă amestecată cu o infuzie în care se adaugă trei plante : mentă, levănţică şi muşcată. În familia în care necazurile au fost numeroase în anul care se încheie, atunci ritualul trebuie să se repete timp de şapte zile.
Caietul ”Bancomat” ne sporește veniturile
Pentru ca sporul casei să nu se risipească, negustorii și oamenii de afaceri împlinesc un ritual : din ziua de Crăciun ei încep să noteze într-un caiet seria banilor cheltuiți în fiecare zi. În timp, s-a constatat că prin acest obicei, gospodarul nu mai face cheltuieli neprogramate și paguba fuge din căminul său.
De Crăciun, să împodobim casa cu flori roșii și coronițe de brad
Prin tradiție, este de bun augur să ne împodobim locuința cu flori roșii (Floarea Crăciunului și Cactusul de Crăciun) și coronițe din ramuri de brad. Aceste vegetale de culoare roșie și verde inspiră membrilor familiei gânduri bune, armonie și păstrează sentimentele de dragoste în familia noastră.
Lumânarea Crăciunului să ardă în ziua praznicului
Să aprindem lumânarea sărbătorească, lumânarea Crăciunului ( o lumânare aurie) în ziua magică de Crăciun și s-o lăsăm să ardă până se stinge singură. Se spune că lumina lumânării de Crăciuni va ocroti căminul nostru timp de un an de pagubă și de resentimente.
Cum va fi vremea în cele patru anotimpuri
Prin tradiție, zilele de 24, 25, 26 și 27 decembrie reprezintă, de fapt, cele patru anotimpuri. Data de 25 decembrie prevestește cum va fi vremea în vara anului 2016, ziua de 24 decembrie anticipează vremea în primăvara care vine; data de 26 decembrie anticipează cum va fi toamna următoare- ploioasă sau secetoasă. De asemenea, în ziua de 27 decembrie vom afla cum va fi vremea în iarna anului viitor. Cunoscând aceste amănunte, vom ști cum să ne programăm prioritățile pe parcursul anului.
Prima persoană care ne calcă pragul trebuie să fie un bărbat brunet
Din vremuri îndepărtate se știe că este un semn de bun augur pentru tot anul dacă în ziua de Crăciun prima persoană care intră în casa noastră este un bărbat brunet sau șaten. Acest oaspete aduce norocul în casa și în viața noastră. Tradițiile strămoșești ne învață să evităm să primim în casa noastră un bărbat roșcat pentru că tot anul ne vom confrunta cu necazuri cauzate de intrigi și de abuzuri de tot felul. De asemenea, în dimineața de Crăciun, în nici un caz nu e bine ca prima persoană care ne calcă pragul să fie o femeie, pentru că tot anul vom avea necazuri financiare și în căsnicie.
Primul colac să fie împărțit membrilor familiei
În Ajunul Crăciunului să preparăm colaci pe care să-i sfințim la biserică. Pentru a avea bucurii în anul care vine, în ziua de Crăciun să împărțim primul colac între membrii familiei, pentru ca armonia și buna înțelegere să nu plece din casa noastră. De asemenea, frimiturile rămase de la acest colac nu este bine să le aruncăm; trebuie să le punem în mâncarea vitelor și păsărilor din gospodărie. Aceste firimituri au puteri miraculoase și vor ocroti de boli animalele și păsările din gospodăria noastră.
Vâscul și busuiocul la fereastra casei alungă dușmăniile
Pentru a scăpa de resentimentele dușmanilor tot anul care vine, este bine să agățăm buchețele de busuioc și crengi de vâsc la ferestre.
Vasele în care am mâncat la masa sărbătorească se spală a doua zi
Vasele în care am mâncat la masa sărbătorească de Crăciun nu trebuie să le spălăm până a doua zi. Mai mult, apa în care am spălat vesela este bine s- o turnăm în apa de băut a vitelor, pentru a le ocroti de deochi.
Să nu măturăm în ziua de Crăciun
Nu este bine să măturăm și să scoatem gunoiul din casă până a doua zi de Crăciun, pentru a avea parte de spor în munca de fiecare zi. Când ducem gunoiul la ghenă trebuie să spunem: "Nu arunc gunoiul, ci arunc tot ce este rău în viața mea".
Rugăciunea rostită în noaptea de Crăciun ne împlinește dorințele
De Crăciun, spun bătrânii, se deschide cerul. Persoanele credincioase, ca și oamenii generoși îl văd pe Dumnezeu stând la masă cu îngerii și cu sfinții părinți. Rugați-vă la miezul nopții să vi se împlinească dorințele, iar rugăciunea voastră nu va rămâne fără răspuns. Sursa: Click.ro