Dorohoi News Logo

Festivalul „Mărțișor Dorohoian” 2016. Vezi schimbările de regulament și cine cântă în recital!

Martisor Dorohoian 2016_01

Cea de-a 33-a ediție a Festivalului „Mărțișor Dorohoian” va avea loc anul acesta, în perioada 4-6 martie, la Sala Teatrului din Dorohoi. Regulamentul concursului a suportat anul acesta modificări.

Preselecția se va face pe baza CDurilor cu două melodii cât mai recente, trimise la adresa [email protected], împreună cu fișa de înscriere și o copie după certificatul de naștere sau cartea de identitate. Înscrierea se va face până pe data de 22 februarie, ora 16.00, la adresa de mai sus, urmând ca juriul să asculte toate înregistrările trimise.În urma evaluării, fiecare participant va fi sunat pentru a-i se comunica răspunsul.

Concursul propriu-zis se va desfășura în două etape. În prima etapă vor evolua concurenții selectați în urma audiției înregistrărilor de către juriu, iar cei care se vor prezenta cel mai bine vor intra în finala care va avea loc a doua zi. Fiecare concurent va avea pregătite pe un CD cel puțin trei piese din care juriul va alege pe care le va cânta, astfel încât să se evite repetarea unor melodii interpretate în concurs. Festivitatea de premiere va avea loc a treia zi de festival, duminica, 6 martie, de la ora 17.00, potrivit botosaninews.

Anul acesta, juriul va fi condus de compozitorul și profesorul Andrei Tudor, fiul compozitorului Ionel Tudor, cel care ani la rând, a avut aceeași calitate în festival. Din juriu vor mai face parte cântăreața Silvia Dumitrescu, profesoara Oana Pușcașu, compozitorul și dirijorul, Ciprian Chițu, compozitorul Mișu Blănaru și dirijorul și profesorul Mirel Azamfirei.

Organizatorii au decis ca, începând de anul acesta, profesorul elevului care câștigă trofeul festivalului să facă parte din juriul ediției următoare. Concursul se va desfășura pe două categorii de vârstă 10-15 ani și respectiv 16-30 ani.

Trofeul festivalului are o valoare de 4500 lei la fel ca anul trecut. Singura modificare valorică a premiilor a fost produsă la premiile I de la cele două categorii de concurs, respectiv 1800 lei față de 1500 la categoria mare de vârstă, și 2300 lei față de 2100 lei la categoria mică de vârstă.

Concurenții vor trebui să-și asigure transportul, cazarea și masa fiindu-le susținută de organizatori. Până acum pentru recitalurile ediției de anul acesta s-a bătut palma cu Silvia Dumitrescu și Anatol Mîrzenco din Republica Moldova. Miruna Buză, cea care a câștigat anul trecut trofeul va susține și ea, după cum este tradiția evenimentului, un recital, scrie botosaninews.

Festivalul este organizat de Centrul de Creație, cu sprijinul Consiliului Județean, Primăria Dorohoi, C.L. Dorohoi și Casa Municipală de Cultură din Dorohoi. Detalii referitoare la regulamentul festivalui și fișa de înscriere se pot obține la telefon 0231.515448.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web