Dorohoi News Logo

127 de ani de la despărţirea de Eminescu - FOTO

Zilele Eminescu 02

„Zilele Eminescu” organizate de Memorialul Ipoteşti au readus cântecele, poezia şi florile pe meleagurile pe care s-a născut marele poet botoşănean.

Miercuri, 15 iunie, copii, poeţi, oficialităţi şi feţe bisericeşti au participat la deschiderea programului organizat de reprezentanţii Memorialului. Slujba de pomenire a celui care a este Poetul Naţional a fost urmată de cântările corului de elevi ai Liceului Pedagogic, sub îndrumarea profesorului Laurenţiu Palade.

Prefectul judeţului, Dan Nechifor, a deschis seria de jerbe şi coroane depuse la bustul lui Eminescu, pentru ca ulterior să se acorde Premiul pentru promovarea şi traducerea operei eminesciene, ediţia 2016. Cel căruia i s-a făcut această onoare este, în acest an, scriitorul Adrian George Săhlean, românul care a tradus „Luceafărul”, oferind, aşa cum au spus criticii, „o versiune de o altitudine spirituală dificil de depăşit”. Săhlean este cel care l-a dus pe Eminescu peste ocean, trecându-l în tematica abordată în marile universităţi americane, dar şi printre scenariile de pe Broadway.

„Urez bun venit tuturor musafirilor ajunşi la Botoşani pentru a ne reaminti de Eminescu. Vă doresc să aveţi parte de manifestări frumoase şi liniştite la noi.”, a fost, în esenţă, mesajul transmis de prefectul Dan Nechifor în deschiderea întâlnirii. Un grup inedit de musafiri prezenţi la această ediţie, a fost format din pompieri, jandarmi şi poliţişti poeţi, sosiţi din alte judeţe, pentru a transforma ziua în care s-a stins Eminescu într-o celebrare a vieţii şi operei poetului nepereche.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web