Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Foca, episcopul de la Sinopi este pomenită în calendarul creștin ortodox la 23 iulie; pomenirea Sfântului Mucenic Foca se face la 22 septembrie.
Sfântul Mucenic Foca a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), fiind originar din orașul Sinope. Pentru viața virtuoasă a fost hirotonit episcop în Sinope. În timpul unei persecuții împotriva creștinilor declanșate de împăratul Traian, Sfântul Mucenic Foca a fost prins și supus torturilor și în cele din urmă a primit moarte martirică.
Moaștele Sfântului Sfințitului Mucenic Foca au fost mutate din Sinope, unde a fost episcop la Constantinopol, în ziua de 23 iulie 403 sau 404.
Tradiții și obiceiuri
Sfântul Foca, pomenit astăzi în calendarul creştin-ortodox astăzi, conform percepţiei populare, face parte din triada “Ilie, Pălie şi Foca”, altfel chiar de temut pentru tineri şi bătrâni, deopotrivă.
Dacă despre Foca se zice că este cel care răspunde de incendiile şi arşiţa care pârjolesc câmpurile cu grâne, Ilie Pălie se crede că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul Sfântului Ilie, sărbătoarea ţinându-se în popor tot de frica focului, dar şi a bolilor, cu puţin înaintea sărbătorii de astăzi.