Cunoscută şi drept Sfânta Maria Mică, aceasta este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi, în acelaşi timp, cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi, credincioşii merg la biserică, de dimineaţa, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.
Tradiția populară românească cunoaște mai multe legende despre nașterea Fecioarei Maria, însă toate au la baza dorința lui Ioachim, descendent al regelui David si a Anei, urmașă a neamului lui Aaron (părinții Mariei) de a avea un copil. Bătrâni, cu frica si cu credința in Dumnezeu, asupriți si considerați blestemați din cauza ca nu puteau avea un copil, Ioachim si Ana s-au rugat neîncetat lui Dumnezeu sa le dăruiască un copil. Ana a fost binecuvântată de Dumnezeu, îngerul Gavriil înștiințând-l de minunea care va veni. Pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru milostenia pe care le-a arătat-o, de la vârsta de 3 ani si pana la 9 ani, fetită ce va purta numele de Maria este dusa la Templu.
În calendarul arhaic, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfântă Maria Mica şi este echivalentă încheierii anotimpului de vară şi începutul celui tomnatic.
De acum încolo, frigul si ploile se pot instala oricând, pământul își cere dreptul, iar lucrările de toamnă trebuie neapărat sa fie întreprinse. Insectele văzduhului si ale pământului încep sa se refugieze din calea frigului. Totodată, rândunelele își încep pelerinajul spre meleaguri de iernat, plecarea lor fiind considerată în tradiția populară un indiciu al timpului propice începerii muncilor agricole de toamnă.
Pentru un mai mare efect tămăduitor, este ideal ca adunarea şi colectarea plantelor medicinale să aibă loc până în sărbătoarea Sfintei Marii Mici. Oficial, după data de 8 septembrie, se dă totodată startul culesului viilor si al strângerii roadelor de orice fel.
Culegerea fructelor şi a legumelor de toamnă este un prilej de bucurie şi de mândrie dacă există belșug.
În multe zone ale ţării se organizează târguri şi iarmaroace, însoțite de voie bună, de cântări şi petreceri câmpenești şi de precupeți isteți, iscusiți în arta negustoritului. Sursa: Realitatea.net