Dintre numeroasele obiceiuri de Sfantul Andrei, pe care-l sarbatorim pe 30 noiembrie, cel mai indragit este punerea graului la incoltit.
Mai sunt doar cateva zile pana la Sfantul Andrei si prin piete a si aparut graul verde, proaspat, de vanzare: "grau de Sfantul Andrei", dupa cum au scris gospodarii in dreptul pretului. Totusi, daca doresti sa faci lucrurile ca la carte si sa respecti unul dintre cele mai indragite obiceiuri de Sfantul Andrei, pune tu insati, impreuna cu copilul tau, grau la incoltit intr-un ghiveci (ideal este ca fiecare membru al familiei sa aiba ghiveciul sau cu grau).
De Sfantul Andrei, luati o mana de grau si semanati-l intr-un ghiveci: pune un strat de pamant, apoi unul de grau, apoi acopera boabele cu un nou strat subtire de pamant si lasati recipientul la fereastra, in apropierea caloriferului, pentru a avea suficienta lumina si caldura. La final, uda-l cu putina apa. Nu uita sa uzi plantutele si in zilele urmatoare.
In paralel - dar asta nu este legat de obiceiuri de Sfantul Andrei, ci este un experiment pe care-l poti face cu copilul tau - poti sa mai pui un ghiveci cu grau.
Lasa-l la loc intunecos, de pilda in camara. In acest fel, copilul o sa inteleaga care este rolul luminii si al caldurii in dezvoltarea unei plante.
Se zice ca graul pus la incoltit de Sfantul Andrei spune cate ceva despre viitorul omului care l-a plantat. Astfel, asa cum arata graul de Anul Nou, asa va fi si sanatatea celui care l-a plantat. Daca este sanatos, cu firele drepte si frumoase, va fi un om sanatos si norocos. Batranii spun ca aspectul graului spune ceva si despre recoltele anului agricol care urmeaza.
Graul pus la incoltit de Sfantul Andrei se pastreaza pana dupa Anul Nou.