Dorohoi News Logo

Tradiţii şi obiceiuri de Dragobete 2017: Cum se sărbătorea pe vremuri dragostea în România?

dragobete

Sărbătoarea Dragobetelui, de vineri, 24 februarie, face parte din tradiţia magică a poporului român şi din credinţa în reînnoirea ciclică a lumii. Dragobetele este, conform credinţei populare, un duh poznaş şi capricios căruia trebuie să îi câştigi bunăvoinţa. Motiv pentru care trebuie să te asiguri că în ziua respectivă nu încalci tradiția.

Considerat ca fiind patronul dragostei, al bunei dispoziții, deschizător al primăverii și fiu al Babei Dochia, Dragobetele este întâmpinat cu flori. Tradiția spune că fetele și femeile care nu au fost sărutate în această zi vor fi singure tot anul. De aceea, menirea Dragobetelui este de a le găsi și a le săruta chiar și pe acele fețe care nu sunt frumoase.

Ce nu ai voie să faci de Dragobete

Pentru că sărbătoarea este şi una a renaşterii naturii, nu se sacrifică şi nu se cumpără animale în ziua de Dragobete.

Pentru a nu-ţi atrage furia lui Dragobete, nu ai voie să cârpeşti, coşi, speli sau să calci nimic de ziua lui. Singurul lucru pe îți dă voie să îl faci este curăţenia în casă, primenind căminul pentru ca anul ce vine să fie cu spor, belşug şi dragoste pentru toţi cei ce locuiesc în casă, conform libertatea.ro.

Se spune că trebuie să petreci în ziua de Dragobete şi să atingi măcar o persoană de sex opus, altfel nu vei fi doar singură, ci te va ocoli norocul tot anul.

În dimineaţa de Dragobete, la ţară, fetele se îmbracă frumos şi pornesc prin văi şi lunci, culegând primele flori ale primăverii. Tu poţi cumpăra brânduşe, viorele sau ghiocei pe care să îi agăţi la icoane. Se spune că acest simplu gest te va păstra tânără şi va înlătura invidia şi gândurile rele îndreptate asupra ta. Florile uscate se aruncă pe o apă curgătoare în ziua de Sânziene, ca toate relele să plece la vale odată cu ele.

Dacă eşti împreună cu cel pe care îl iubeşti în ziua de Dragobete, fie şi pentru câteva clipe, veţi fi împreună tot anul. Dacă eşti singură şi el este cel la care visezi, vorbeşte-i în această zi şi i se vor deschide ochii în privinţa ta.

Cine vede pupăza în ziua de Dragobete va avea noroc tot anul. De asemenea, dacă vezi o pereche de păsări, vei fi iubită mereu – se ştie că multe specii de păsări îşi aleg perechea în această perioadă.

Deşi este o sărbătoare rurală la origini, Dragobetele a fost adus la oraş după ce Valentine’s Day a fost importat din America.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web