Dorohoi News Logo

S-a aprins Lumina Sfântă la Ierusalim. De ce intră Patriarhul în mormânt cu 33 de lumânări

lumina

Ceremonie impresionantă la Ierusalim, acolo unde Lumina Sfântă s-a aprins şi a fost preluată de delegaţii care o vor purta în lumea întreagă, inclusiv în România.

Mii de pelerini au aşteptat în Biserica Mormântului Sfânt venirea Luminii Sfinte, considerată cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.

Ritualul aprinderii focului sfânt este considerat miraculos şi are o tradiţie de peste un mileniu. Patriarhul Ierusalimului intră în capela în care se află mormântul lui Iisus Hristos, cu 33 de lumânări neaprinse în mâini. Este un număr biblic, ce simbolizează vârsta pe care o avea Mântuitorul când a fost răstignit.

Înainte de a coborî după Lumina Sfântă, patriarhul este verificat de poliţiştii israelieni, care se asigură că nu are la el nici o sursă de foc.

Potrivit ritualului, Patriarhul înconjoară de trei ori mormântul, apoi îngenunchează în faţa lespedei de marmură şi se roagă pentru pogorârea Sfintei Lumini.

După producerea acestei minuni, cele 33 de lumânări se aprind, iar Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor din biserică, potrivit digi24.ro. De aici, va fi împărţită în această noapte în toată lumea pentru a marca Învierea Domnului.

În România, focul sfânt va ajunge în această seară cu o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Ritualul a venit după ce vineri seara, la Vatican, Papa Francisc a condus procesiunea numită Drumul Crucii şi a cerut iertare în numele creştinilor pentru sângele nevinovat vărsat în lumea întreagă.

La Biserica Mormântului Sfânt, zece mii de pelerini din lumea întreagă au aşteptat să ia Lumina Sfântă. Patriarhul Ierusalimului a fost verificat să nu aibă nicio sursă de foc asupra sa şi abia apoi a intrat în capelă cu 33 de lumânări stinse, număr ce simbolizează vârsta Mântuitorului atunci când a fost răstignit. Patriarhul a înconjurat mormântul lui Iisus de trei ori şi apoi s-a rugat pentru pogorârea Sfintei Lumini pe care a împărţit-o credincioşilor.

La Vatican, peste 20.000 de oameni s-au strâns pentru tradiţionala procesiune Drumul Crucii. După o ceremonie de două ore, Papa Francisc a exprimat în rugăciunea sa ruşinea tuturor creştinilor, dar şi speranţa că binele va triumfa.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web