Parohia „Sf.Ilie”-Dealu Mare, va găzdui, joi, 18.05.2017, ora 17.00, întâlnirea părinților slujitori din Cercul Pastoral Dorohoi.
Programul acestei întâlniri duhovnicești va începe la ora 17.00 cu săvârșirea slujbei de sfințire a apei și a Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea de către părintele Șoptică Ciprina a referatului cu tema: „Iconografia ortodoxă”.
Pentru că anul 2017 a fost declarat în Patriarhia Română Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti, Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, tema propusă spre dezbatere a fost aleasă cu dorința de a readuce în atenția credincioșilor învățătura Bisericii despre cinstirea sfintelor icoane, precum și semnificația și importanța picturii bisericești.
Menționăm că în credința ortodoxă icoana nu este un scop în sine; ea nu este doar un obiect estetic spre a fi admirat pentru oarecare merite artistice pe care le are, ci este în mod esențial un simbol, conducându-ne dincolo de ea. Ea este menită spre a ne conduce din lumea fizică și psihofizică în cea duhovnicească. Și astfel, ea este, așa cum spune Sfântul Ioan Damaschinul, un model a ceva ceresc.
Vă invităm să participați la o seară de rugăciune, în care să ne împărtășim din harul tămăduitor al Preasfintei Treimi și de bucuria comuniunii cu sfinții Bisericii, mărturisitori, prin cuvânt sau culoare, ai credinței ortodoxe. Pr. Apetrei Ioan-Ștefan