Dorohoi News Logo

Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești Dorohoi 2017 a debutat în prezența oficialităților - FOTO

Festival traditii 2017_12

Festivalul Tradiţiilor Meşteşugăreşti a debutat vineri, 25 august 2017, la Dorohoi. Cea de-a V-a ediție va avea loc la Dorohoi în perioada 25-27 august 2017.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local al Municipiului Dorohoi și Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, având parteneri Casa Municipală de Cultură Dorohoi și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi (CNIPT).

Festivalul a fost deschis oficial în jurul orei 11:00 cu un cuvânt de salut din partea oficialităților locale și județene și a organizatorilor. Printre cei prezenți la deschidere s-au numărat Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani și Angela Paveliuc-Olariu, reputat etnolog botoșănean.

După dechiderea oficială s-au înmânat diplome de participare unora dintre meșterii populari, primirea în cadru festiv a unor meșteri în Asociația Meșterilor Populari din Moldova și înmânarea carnetelor de membru și primirea ca membri de onoare ai Asociației Meșterilor Populari din Moldova a unora dintre reprezentanții instituțiilor administrative dorohoiene.

Meşterii invitaţi sunt din domenii precum: lemn, industrie casnică, prelucrarea pielii, icoane, pictură și sculptură naivă, leacuri din plante, împletituri, ceramică, ouă încondeiate, măşti, podoabe, produse culinare și prelucrarea osului.

Autor: DorohoiNews.ro

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web