Corul George Enescu din Dorohoi, care și-a reluat activitatea în anul 2012, sub bagheta prof. Dirijor Gheorghina Gușulei, sărbătorește cinci ani de activitate culturală.
Corul reunește în pasiunea de a cânta: profesori, preoți, economiști, ingineri, juriști, cadre medicale, care își dedică o parte din timpul liber activității corale. În acești cinci ani de activitate, corul a participat la diverse activități educativ-culturale, a câștigat diverse concursuri de muzică corală din țară, ducând mai departe tradiția muzicii corale din acest oraș.
În seara de Sf. Andrei, Corul George Enescu din Dorohoi, are bucuria de a vă invita la concertul aniversar și la lansarea CD-ului „Leru-I Doamne!”. Se vor alătura în murmur de colinde: Corul „Haris” al Seminarului Teologic „Sfantul Ioan-Iacob” Dorohoi, Corul „Nicolae Bogdan” din Sighișoara, Corala „Sfântul Leontie” Rădăuți, Corul „Dragoș Vodă” Cernăuți și glasurile duioase ale copiilor de la ATOR Dorohoi.
Sunt așteptați la acest regal al colindelor tradiționale românești toți cei care vor să-L primească pe Hristos Domnul în ieslea sufletului, în ziua de 30 Noiembrie 2017, la Sala Teatrului din Dorohoi, începând cu ora 17:00.
Intrarea este liberă!