Dorohoi News Logo

Eveniment cultural dorohoian – lansarea Asociației Culturale „Integritas” - FOTO

Integritas 08

Iată că s-a întâmplat! Viața culturală a orașului Dorohoi a căpătat o nouă înfățișare, pe care dorohoienii o  așteptau de multă vremeși care li se cuvine. 

Cu o zi înainte de aniversarea Micii Uniri, Aula Colegiului Național „Grigore Ghica” a fost locul privilegiat în care s-a realizat lansarea oficială a Asociației Culturale „Integritas”.

Asociația are profilul unei organizații neguvernamentale, non-profit, apolitice și independente. Scopul acesteia este acela de a susține și de a promova tinerii în comunitate și în societate, prin crearea unui climat propice dezvoltăriilor intelectuale, morale și artistice. Pentru realizarea obiectivelor sale, asociația își propune să sprijine orice activitate culturală, sportivă sau de divertisment și să promoveze proiecte care să implice activitatea tinerilor, urmărindu-se formarea acestora. De asemenea, va exista implicare activă în ajutorarea unora dintre aceștia, aflați în situații speciale din punct de vedere social. 

Având în vedere toate acestea, activitățile asociației vor acoperi o gamă foarte largă, de la organizarea de conferințe, dezbateri publice, spectacole de muzică, teatru, poezie, acordarea de burse de merit sau sociale, până la facilitarea editării și a difuzării de cărți, inclusiv ale autorilor locali. 
Apariția asociației se datorează fondatorilor: Abdulbaki Wand Alexandru, Abdulbaki Dana-Elena și Abdulbaki Elena-Carmen, precum și membrilor săi: Julinschi Alina, Hură Mihaela, Ionel Cristian, Păvăleanu Claudiu, Hură Gabriel, Calimandriuc Cristi. Ceea ce i-a unit a fost dorința de a resuscita activitatea culturală a orașului și de a-i atrage pe tineri către activități și repere care să le propună valori morale și să le cultive gustul pentru frumos. Iar rezultatul imediat al acestui deziderat l-a constituit cooptarea, ca membri voluntari, a câtorva elevi: Alexia Julinschi, Anamaria Zgâmbău, Sebastian Ionel, Vlad Calimandriuc și Hură Andrei.

Lansarea, organizată marți, 23 ianuarie, a fost ceea ce se poate numi, cu adevărat, un eveniment cultural. Prezentarea membrilor și a obiectivelor asociației a fost urmată de un spectacol care a adus în fața publicului câteva nume foarte cunoscute iubitorilor de muzică folk și de poezie. În Aula C.N. „Grigore Ghica” au cântat, pentru adoua oară deja, Vasile Mardare (din Timișoara), Nicu Zotta (din Berca, Buzău), Valentin Moldovan (din Baia Mare) și Ștefania Iacob (din Botoșani), secondați de poetul Sorin Poclitaru (din Gura Humorului). În linia scopului principal urmărit de asociație, concertul a fost deschis de foarte tinerii Sebastian Ionel, elev la Liceul „Regina Maria”, Dorohoi, și Vlad Calimandriuc, elev al Colegiului Național „A.T. Laurian”, Botoșani. De prisos să mai spunem la ce nivel s-a ridicat acest spectacol. Dovadă stă faptul că, la finalul celor aproape patru ore de muzică și poezie, o sală întreagă, în picioare, a cerut bis. 

Așa s-au petrecut lucrurile într-una dintre cele mai friguroase seri ale acestei ierni. Iar programul de activități a început deja să se contureze. Și arată foarte bine. Pentru mai multe informații referitoare la profilul, la obiectivele și la activitățile asociației, toți dorohoienii dornici de cultură pot urmări pagina de facebook „Asociația Culturală Integritas” sau pot accesa adresa www.asociatiaintegritas.ro.

Membrii Asociației Culturale „Integritas” le mulțumesc tuturor celor prezenți pentru că le-au fost alături la această lansare și le promit cât de multe evenimente cel puțin la fel de frumoase! Orașul nostru le merită, deci să le facem posibile!

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web