Dorohoi News Logo

Cuciureanu Aurel – Inginerul cu 22 de brevete de invenție, născut în satul Cobâla

Aurel 1964

Am găsit de curând informații despre un important inginer, cu 22 de brevete de invenție, care ne face cinste prin activitatea desfășurată în revoluționarea tehnologiei folosite în domeniul agriculturii. Am considerat că trebuie să ridicăm această personalitate de sub praful uitării și să o așezăm în panteonul cultural al Dorohoiului.

Aurel Cuciureanu s-a născut în ziua de 10 iulie 1928, în satul Cobâla, comuna Șendriceni, județul Botoșani.
Primii ani de școală îi urmează în satul natal, iar apoi clasele V-VIII la Liceul Industrial din Dorohoi (1939-1944).
Pleacă în țară, dornic să se realizeze professional, continuându-și studiile la Liceul Industrial Sibiu (1945-1948) și la Facultatea de Mecanizare a Agriculturii București (1949-1955), obținând diploma de inginer mecanizator cu calificativul ”foarte bine”.
În anul 1965 obține și diploma de inginer economist, specialitatea agricultură, cu calificativul 10, în urma cursurilor post-universitare de ingineri economiști de la Institutul Politehnic București.

ACTIVITATEA PROFESIONALĂ
Din ianuarie 1955 și până în anul 1962, a lucrat în calitate de cercetător științific la secția reparații motoare si tractoare din cadrul Institutului de Cercetare pentru Mecanizarea Agriculturii (I.C.M.A.) și în continuare până în anul 1980 a lucrat în același institut ca cercetător stiințific principal gradul III în laboratorul de cercetare pentru mașini agricole de recoltat.
Din anul 1980 și până în anul 1994 a lucrat la Institutul de Cercetare Stiințifică și Inginerie Tehnologică pentru Mașini și Utilaje Agricole (I.C.S.I.T.M.U.A.) fost I.C.M.A.- Atelierul cercetare-proiectare, ca cercetător stiințific gradul II, iar mai apoi cercetător stiințific gradul I. 
O activitate susținută a desfășurat pentru folosirea resturilor vegetale din agricultură ca resursă energetică pentru dobândirea treptată a autonomiei energetice la nivelul fermelor agricole, vizând totodată diminuarea consumului de masă lemnoasă și a emisiilor de CO2 provenite din combustia cărbunilor. În acest scop a prezentat lucrări științifice în anii 1992 și 1993 la Istanbul și Ankara în cadrul programului ”Eficiența Energetică 2000”, organizație din cadrul ONU.
În țara noastră a participat la sesiuni științifice la Institutul de Cercetări Delta Dunării - Tulcea și la Academia Agricolă în cadrul SIMAR unde lucrarea susținută a fost distinsă cu premiul II – ”Dumitru Tomescu”.

22 DE BREVETE DE INVENȚIE
În perioadele menționate a participat direct la introducerea în producție, prin cercetare, proiectare, experimentare și omologare a unor mașini cum sunt:
Transportorul cu tub flexibil T600; Mașina de tăiat și legat coceni MTLC; Presa de balotat paie și fân PPF; Mașina de adunat și capitat MAC3 și MAC6; Mașina de balotat coarde de viță de vie MBC-2; Frese agricole cu valturi P A V și P A V-1, 2; Mașina de strâns resturi vegetate MSRV; Presa Q PPF, una dintre mașinile existente într-un număr foarte mare (cca.30 milioane).

În agricultură sunt materializate mai multe invenții ale inginerului Cuciureanu si anume: două tipuri de înnodătoare originale: unul pentru legat cu sârmă și altul pentru legat cu sfoară, ambele brevetate; două alimentatoare pentru prese ș.a.

Lucrările mai importante la care inginerul Cuciureanu a fost șef de proiect sunt următoarele: 
echipament suplimentar de recoltat două rânduri de tulpini de porumb EST-2, atașabil la mașinile de adunat și capitat MAC-3 și MAC-6.
modernizarea mașinii de adunat și capitat MAC-3, în scopul reducerii consumului specific de metal și extinderea domeniului de utilizare la strângerea furajelor în brazdă. 
echipament pentru recoltat tulpini de floarea soarelui.
instalația deplasabilă de brichetat frunze, IBF.
mașina de balotat cârligii de viță de vie, MBC-2.
modernizarea presei de balotat PPF4M, în baza căreia s-a construit și a fost omologată familia de prese PPF 1,4; PPF 1,6; PPF 1,8.
presele agricole cu valuri și camera variabilă pentru baloturi cilindrici, P A V și P A V¬ 1
presa de semibrichetat pentru toate tipurile de resturi vegetale destinate arderii în sobe și cazane MSRV ș.a.

Menționez că mașina de balotat corzi de viță de vie MBC-2 a fost solicitată pentru încercări în Franța și Germania. Această mașina a fost trimisă în Republica Moldova unde a fost încercată cu rezultate foarte bune. Mașina MBC-2 a fost brevetată în tară, precum și în Germania și Franța. Pr. Onofrei Marius

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web