Dorohoi News Logo

„Pe acorduri de chitară” - spectacol desfășurat la Sala Teatrului Dorohoi - FOTO

acorduri de chitara

Însuflețiți de farmecul muzicii, formând un mănunchi călduros de „flori de colț” și „floricele de mai”, chiar dacă afară s-a depus o plapumă considerabilă de zăpadă, în freamătul acordurilor de chitară, plini de emoție, copii, mai mari sau mai mici, au adus un omagiu celei mai minunate făpturi de pe pământ: MAMA!

18 martie 2018, va fi o zi de neuitat, cu siguranță, pentru cei prezenți la spectacolul intitulat: „Pe acorduri de chitară”, desfășurat la Sala Teatrului Dorohoi.

Au pășit pe scenă următorii copii: Ștefania Ignat, Marina Iftodi, David Alăzăroaie, David Mihăileanu, David Bâlă, Alin Iacob, Andreea Antochi, Matei Jijie, Sabrina Alexa, Francesca Fedor, Larisa Cobzaru, Răzvan Berescu, Ioana Marișcu, Elena Dumitraș, Sara Vițalariu, Eduard Apetrei, Francesca Aniculăesei, Teodora Croitoru, Diana Moroșanu, Denisa Iacob, Mădălina Ionicescu, Denisa Căpraru, Alexandra Hrițcu, Sabina Dumbravă, Miruna Ilieș și Raluca Gășpărel.

Deasemeni, au fost nelipsite grupurile „Floare de Colț” și „Doro Folk”, urmate de alte grupuri mai mici formate ulterior: „David^{2}”, „The Girs”, „The best Folk”, „Micii Chitariști”, „Flori de Mai”, „Power Girls” și „By Happy”.

Au prezentat: Maria Magdalena Jităreanu și Georgiana Siminiciuc („Floare de Colț” Dorohoi).
Spectacolul s-a dovedit a fi un început reușit, fiecare participant fiind răsplătit cu o diplomă, medalie și un obiect la schimb, prin  tombola ce a avut loc la final.

Mulțumim pe această cale doamnei Helen Coșman, care a oferit obiecte pentru tombolă, copiilor din grupul „Floare de Colț” Dorohoi.

Felicitări tuturor participanților și mult succes ! (a consemnat pentru Dorohoi News: Ana Camelia Mihăilă Andrieș)

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web