Dorohoi News Logo

Sâmbăta lui Lazăr sau Moşii de Vară

invierea_lui_lazar

Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.

La sate, pe vremuri, se practicau de Florii câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare. Se crede că cel care înghite trei mâţişori întregi in ziua de Florii nu va suferi tot anul de dureri de gât. Tot la sate exista credinţa potrivit căreia dacă aprinzi mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere. În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele de la sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.

În unele sate din Ialomiţa se mai păstrează încă obiceiul de a colinda de Floriile 2017 sărbatoare. În Sâmbăta Floriilor copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi sănătate. Glasuri curate de copii povestesc peste vremuri despre Iisus. Cel primit cu slavă şi ramuri de măslin şi finic în Ierusalim de aceleaşi mulţimi care peste o săptămână aveau să-l răstignească.

Ce trebuie să faci de Florii ca să ştii cu cine te căsătoreşti
Duminica Floriilor 2018. Ca de fiecare dată când vin colindătorii gazdele primesc copii cu drag. Îi ascultă şi îşi împodobesc împreună casa cu salcie sfinţită, se bucură şi speră. Speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!“. Aşa cum îşi amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte. Tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paşti, scrie traditieialomita.ro.

Conform profetiilor prezente in Vechiul Testament, Iisus isi pregateste singur intrarea ca sa fie recunoscut ca fiind Mesia, dupa cum insusi Legea spunea. Mantuitorul este aclamat de o sumedenie de credinciosi care aveau in maini ramuri de maslin si de finic. Acestia, vazandu-L, au inceput sa strige: „Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului.” Credinciosii rosteau aceste cuvinte deoarece simteau ca Dumnezeu s-a pogorat din Ceruri si a venit pe pamant pentru a-i mantui.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web