Ierarhi și preoți dorohoieni care au contribuit la Unirea din 1918 (III)

Starețul Ioanichie și Mănăstirea Gorovei Născut în comuna Dimăcheni la data de 28 august 1882, din părinții Costache și Safta Irimiciuc. În anul 1908 a intrat în monahism la Mănăstirea Gorovei, a cărei stareț fiind numit începând cu 1 februarie 1916.

Îi este încredințată conducerea mănăstirii într-o perioadă grea, cea a războiului, dar se dovedește a fi – cum zice proverbul – „omul potivit la locul potrivit”. Mănăstirea nu rămâne indiferentă la evenimentele ce aveau loc, având o contribuție importantăprin punerea la dispoziția armatei române a diferite produse alimentare, vite sau chiar cazare.

De asemenea, pe timpul războiului, la solicitarea Mitropolitului Pimen, au fost organizate spitale pentru îngrijirea răniților în mai multe mănăstiri din Moldova. La Gorovei, un studiu amplu realizat de Pr. Scarlat Porcescu, ne relatează despreexistența ”unui spital pentru soldații răniți și a unui orfelinat”.

Călugării mănăstirii trimiși în misiune
Prezența Mitropolitului Pimen la hramul mănăstirii, în ziua de 24 iunie 1916, cel care ducea o campanie de lămurire a monahilor să se înscrie ca voluntari în serviciul ”Crucii Roșii”, aduce o motivație în rândul monahilor.

Drept urmare, Mănăstirea a trimis pe ieromonahul Valerian Dascălu și ierodiaconul Iacob Fecioru să urmeze cursuri de infirmieri și brancardieri la Spitalul Militar din Iași, iar mai apoiau fost trimiși în misiune prin intermediul Societății „Crucea Roșie”.
De asemenea, de la Gorovei este trimis și ieromonahul Isaia Dragomirescu, care a fost repartizat la Spitalul 5 din Iași, ca infirmier și confesor.