Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de muzică populară „Mugurelul” Dorohoi va debuta sâmbătă, 16 iunie 2018 începând cu ora 17:00 şi duminică, 17 iunie 2018, începând cu ora 11:00 (parada portului popular). Evenimentul se va desfășura în Parcul „Brazi” Dorohoi.
Evenimentul este organizat sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, cu ajutorul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Consiliului Local Dorohoi, Primăriei Municipiului Dorohoi, Asociaţiei „Mugurelul” Dorohoi, Clubului Copiilor Dorohoi, în parteneriat cu: Grădiniţa Cu P. P. „Ştefan Cel Mare Şi Sfânt” Dorohoi, Casa Municipală de Cultură Dorohoi, Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă” Şendriceni, Școala Profesioanlă Specială „Ion Pillat” Dorohoi, Memorialul Ipotești. Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani.
Vor participa formaţii şi interpreţi vocali şi instrumentişti din județele: Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Covasna, Dolj, Iași, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, cât și din Ucraina, Republica Moldova, Serbia și Slovacia.
Invitaţi speciali la spectacol vor fi: „Fetele din Botoșani” (Lorena Dupu, Iustina Irimia, Simona Mazăre), Ansamblul de dansuri „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „N. Iorga” Botoşani (instructor ec. Valentin Rău), Ansamblul Folcloric „Cordăreanca” (instructori: Cristi și Mirela Dumitraș) și Ansamblul de datini „Struguraș” – Ungheni, Republica Moldova.
Ca și în celelalte ediții ale Festivalului, acompaniamentul invitaţilor speciali și al concurenților individuali va fi asigurat de Orchestra de copii şi tineri „Mugurelul” a Clubului Copiilor Dorohoi, conducerea muzicală: prof. Marcel Dupu.
Sponsori principali: POPASUL CUCORĂNI, S.C. FLY MUSIC S.R.L., S.C. SPICUL S.R.L.