Acum 400 de ani, evreii au început să populeze orașul Dorohoi, venind în special din Ucraina, Polonia și Rusia. Evreii au luat parte ca militari în Primul Război Mondial și datorită acestui lucru, la întoarcerea de pe front, toți cetățenii Dorohoiului de naționalitate evreiască au devenit de asemenea cetățeni ai României.
Nu putem trece cu vederea munca asiduă depusă de un mare om, rabinul Pinhas Wasserman, care a activat în anii Comunismului în condiții deosebit de grele. S-a luptat cu autoritățile pentru păstrarea identității evreilor și pentru creșterea nivelului de trai al populației locale. „Marșul vieții”, organizat la Dorohoi de către membrii fundației care îi poartă numele rabinului, arată că Dorohoiul are o bogată tradiție evreiască. El are scopul de a aduce în memoria dorohoienilor tragediile trecutului și faptele deosebite din activitățile cu poporul israelit.
Comunitatea Evreilor din Dorohoi și Rabinul Josef Wasserman din Israel au organizat miercuri, 20 iunie 2018, „Marșul vieții”, cu scopul de a comemora cei 78 de ani de la Pogromul din Dorohoi. De amintit este faptul că la data de 1 iulie 1940, militari ai armatei române au ucis și rănit zeci de localnici de origine evreiască, pentru anumite dificultăți întâmpinate în timpul luptelor de la nord de Prut.
Activitatea de comemorare a început la Cinematograful „Melodia”, unde au fost prezenți și primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu, președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, dar și 70 de turiști din Israel. Oficialitățile au ținut câte un scurt discurs de primire, fiind apoi urmați de reprezentații ale Ansamblului Folcloric „Mugurelul” și Fanfarei „Moștenitorii” din cadrul Școlii Generale nr. 7 „Al.I. Cuza” Dorohoi. În finalul primei părți, cei prezenți au putut viziona un scurt film referitor la munca și viața Rabinului Pinhas Wasserman.
După încheierea ceremoniei de deschidere, participanții la Marș s-au deplasat spre Cimitirul Evreiesc, unde a avut loc un moment de comemorare al evreilor uciși în Pogromul de la Dorohoi, prin aprinderea câtorva candele de către rabini și generali de armată evrei, urmat de interpretarea imnului național al Israelului de către cei prezenți, conduși de rabinul Iosif Wasserman. De asemenea, câțiva dintre turiștii care au rădăcini în orașul Dorohoi au ținut câteva discursuri în memoria celor căzuți.
În continuare, echipa a vizitat Sinagoga din Dorohoi, unde întreaga asistență a avut posibilitatea să cunoască frânturi din ritualurile de închinare specifice poporului evreu și să frunzărească câteva cărți bilingve ce se află la baza credinței lor. Apoi, participanții la Marș s-au îndreptat către Muzeul Evreilor din Moldova de Nord unde și-au găsit unii dintre ei rădăcinile.
Rabinul Josef Wasserman, moderator și organizator al „Marșului Vieții” se declară încântat de colaborarea dintre Comunitatea Evreiască locală și Primăria Munincipiului, afirmând că „Pentru Israel, Dorohoi e capitala României!”. (Miruna M., Dana B., Onisim P.)