Dorohoi News Logo

Tradițiile din comuna Cristinești prezentate cu succes pe plaiurile sibiene - FOTO

Traditiile cristinestene07

Denisa,  fetița care tocmai a împlinit 11 anișori, a reprezentat cu succes tradițiile satului Fundu Herții din comuna Cristinești la Olimpiada Națională de Meșteșuguri artistice tradiționale de la Sibiu, din perioada 14-30 iulie 2018.

Cusutul căciulilor din blană de miel reprezintă una dintre meseriile tradiționale molovenești, fiind un veșmânt de datină - piesă importantă a costumului popular. Ca orice element al portului național, căciula de miel era un accesoriu care se purta cel mai des în perioada sărbătorilor de iarnă. Nu se găsea urător care venea la casa gospodarilor cu capul gol, și dacă avea o căciulă în cap, atunci și urătura părea mai răsunătoare. Puțini sunt cei care mai păstrează obiceiul de a purta o căciulă zi de zi, pentru că acum e altă modă. 

Această îndeletnicire din vremurile apuse a fost readusă și prezentată cu mândrie și entuziasm de fetița cu ochi sclipitori în Dumbrava Sibiului. Cu emoție am pășit, alături de echipa de la Botoșani, în Muzeul Astra din Sibiu, pentru a aduce spre încântarea vizitatorilor din lumea largă meșteșugurile de odinioră. Funduherțanca noastră a uimit membrii juriului prin îndeletnicirea și străduința ei în mânuirea acului și degetarului pentru coaserea căciulii din blană de miel.

„Mai intâi am croit căciula, urmărind cu atenție valurile, apoi am trecut la coasere asa… acum prind căptușeala din blană de ieduț, urmează să o întorc și să o întind pe calapod” – spunea Denisa cu emoție în glas juraților. Denisa Cobaschi a concurat cu peste 240 de olimpici din 33 de județe. După ce a pus suflet, îndemânare și pricepere, eleva a urcat pe podium obținând Premiul al III-lea la Olimpiada Națională de Meșteșuguri artistice tradiționale, fiind cel mai mare premiu din cadrul secțiunii „cusut căciuli”.

Conducerea Școlii Gimnaziale „Ioan Murariu” Cristinești – director prof. Darie Oana și echipa de cadre didactice promovează tradiția folclorică în cadrul diverselor activități extrașcolare, realizând un important act cultural și educativ.

Primarul comunei Cristinești – dl. Stredie Marinel și membrii Consiliului Local Cristinești au susținut-o pe Denisa la Olimpiada de Meșteșuguri artistice tradiționale de la Sibiu, având convingerea că „Folclorul reprezintă oglinda vie a existenţei poporului român, o dovadă grăitoare a străvechii unităţi culturale a poporului român. Imensul tezaur folcloric al poporului nostru constituie o componentă valoroasă a acestei moşteniri”.

„Prin varietate afolclorului, copiii pot să cunoască, să înţeleagă şi să preţuiască mai mult trecutul glorios al poporului nostru, ocupaţia, obiceiurile, sentimentele, năzuinţele generaţiilor de ieri… Felicitări!” – a relatat primarul comunei Cristinești, Stredie Marinel. A consemnat pentru dorohoinews.ro consilier educativ Dana-Ramona Căruntu

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web