Dorohoi News Logo

Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești din nou la Dorohoi - Ediția a VI-a, 17-19 august 2018

Invitatie mestesugari

Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM), având vrednici parteneri Casa Municipală de Cultură Dorohoi și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi, organizează în perioada 17-19 august 2018 în centrul Municipiului Dorohoi a VI-a ediţie a Festivalului Tradiţiilor Meşteşugăreşti.

Manifestarea, una dintre cele mai de succes acțiuni gândite de asociația noastră în ultimii ani, va reuni circa 50 de meşteri şi creatori populari din 15 judeţe ale ţării și Republica Moldova, care vor ilustra următoarele meşteşuguri tradiţionale: prelucrarea lemnului, mobilier rustic, port popular, textile tradiţionale, olărit, ceramică decorativă, icoane, pictură naivă, împletituri din nuiele şi sfoară, prelucrarea pielii, podoabe şi bijuterii, instrumente muzicale populare, măşti, leacuri din plante şi preparate culinare tradiţionale.

Obiectivele principale ale Festivalului de la Dorohoi sunt aceleaşi pentru care AMPM militează încă de la înfiinţare sa în 2004: păstrarea şi promovarea meşteşugurilor artistice tradiţionale şi educarea publicului, în special a celui tânăr, în spiritul respectului pentru tradiţii româneşti şi bun gust autentic. Sperăm că de această sărbătoare a tradiţiilor meşteşugăreşti să se bucure şi românii trăitori în Occident, care acum, în luna lui Gustar, se întorc acasă.

Mai precizăm şi faptul că organizatorii îi aşteaptă la Festival pe toţi aceia care ar dori şi pot să ajute acest gen de demersuri sau, dimpotrivă, simt nevoia de a fi sprijiniţi şi promovaţi prin intermediul asociaţiei noastre (mai multe informaţii despre meşterii Moldovei pot fi aflate pe pagina web www.mesteri-populari.ro).

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web