Arta și literatura au fost dintotdeauna aspecte apreciate și premiate în orașul Dorohoi, iar anul acesta tradiția continuă prin organizarea concursului de pictură „Arthur Verona”, ajuns la ediția a XIV-a, și a celui de poezie „Sașa Pană”, ediția a XII-a.
Vineri, 28 septembrie, în prima zi de sărbătoare pentru dorohoieni, la Sala Teatrului a avut loc premierea din cadrul acestor concursuri, fiind premiați elevi de la școlile gimnaziale din oraș și împrejurimi, printre care: Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială „Spiru Haret”, Școala Gimnazială „Dumitrie Romanescu”, Școala Gimnazială „Cornerstone”, Școala Gimnazială „Alecu Ivan Ghilia” Șendriceni. Departajarea a fost foarte greu de realizat, întrucât operele înscrise au fost excepționale, majoritatea elevilor primind premii I, II și III, fiind de asemenea și câteva mențiuni.
Au prezentat Petru Cîrneală și Paula Pujină, elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica”, iar printre invitați s-a numărat și domnul primar, care a transmis la final felicitările sale tuturor participanților, menționând că talentul tinerilor și rezultatele acestora în diverse domenii sunt o mândrie pentru oraș, ei fiind aceia care vor readuce Dorohoiul la măreția lui de odată. (Onisim P.)