Dorohoi News Logo

Trupa de majorete se pregătește pentru prima reprezentație

majorete

După o perioadă în care a existat doar ideea formării unei trupe de majorete, repetițiile desfășurate în data de 8 august 2011, au ajutat la conturarea echipei care va reprezenta Dorohoiul. Aflate la a treia repetiție, fetele se pregătesc alături de coregraful Constantin Dicu pentru prima reprezentație. Dansul va fi o combinație între gimnastica aerobică, dans modern și mișcări de majorete. 

“ Momentan ne întâlnim zilnic pentru repetiții, este foarte multă muncă, având în vedere că este ceva de durată, dar până la deschiderea campionatului vom reuși sa formăm o coregrafie ca să încântăm publicul. Din fericire sunt și fete cu care am mai lucrat, practic jumătate din ele le-am chemat personal, le-am întrebat dacă acceptă ideea și dacă îmbrățișează acest tip de dans și au fost de acord, altfel nu știu dacă se realiza echipa. Din păcate nu sunt într-un număr atât de mare pe cât ne așteptam. Mi-am propus ca în 10 ședințe de câte 2-3 ore să terminăm prima coregrafie, urmând ca în viitor să ne mai perfecționăm”, a declarat coregraful Constantin Dicu.   

Trupa de majorete este constituită într-o formulă deschisă, orice fată care îndeplinește condițiile putând să se alăture celor 14 membre.

“Va rămâne un nucelu de opt fete care vor duce numele orașului mai departe cel puțin doi ani de zile. Chiar dacă nu va fi o reprezentație completă, ele vor face față unui spectacol de 10 minute și vor încânta publicul de pe stadion. Putem spune că noi alimentăm centrele universitare cu talente. Orice trupă de majorete trebuie să aibă propriul stil, iar ele încă îl caută. De aceea, tot ce s-a spus, toate comentariile de până acum sunt doar supoziții, ele abia acum se formează de fapt”, a adăugat Nicu Anton. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)

Autor : DorohoiNews.ro

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web