Festivalul - Concurs „Primește-ne gazdă-n casă!”, aflat la a II-a ediție, promovează transmiterea tradițiilor poporului de-a lungul generațiilor, cât și menținerea spiritului românesc autentic, fiind conceput cu scopul de a susține purtătorii de patrimoniu cultural, printre care și talentații copii ce au evoluat în zilele de 8-9 decembrie 2018 în cadrul concursului.
Cea de-a doua zi a festivalului a adus pe scena Sălii Teatrului emoția datinilor și obiceiurilor românești de Crăciun și Anul Nou, însuflețită de concurenți ce au îmbrăcat cu mândrie portul popular, clasificați în următoarele secțiuni: „Soliști vocali – Colinde tradiționale”, „Grupuri de colindători”, „Grupuri de datini și obiceiuri de Anul Nou” și „Ansambluri de datini și obiceiuri de Anul Nou”.
Concurenții au fost jurizați de specialiști cu nume sonore în domeniu:Ion Ilie, consultant artistic, fost director al Filarmonicii Botoșaniși fost director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani; Costinel Leonte, maestru coregraf al Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava, iar președintele juriului a fost Anișoara Balmuș, profesor de tehnică vocală completă la Atelierul de Voce „Loredana Groza” și antrenor vocal în echipa Irinei Rimes la Vocea României. Ziua de concurs s-a încheiat cu gala de premiere a concurenților.
Vezi câștigătorii:
Secțiunea folclor
Trofeul Festivalului - Grupul de datini și obiceiuri de Anul Nou „Datina străbună” Broscăuți.
Secțiunea Soliști vocali - Colinde tradiționale
Trofeul - Șeremet Elisabeta (Botoșani);
Premiul 1 - Todirişcă Sabrina (Botoșani), Aiacoboaie Sabrina (Dorohoi), Mihai Marilena (Vorniceni) și Aiordăchioaie Anamaria (Dersca);
Premiul 2 - Ilaș Ioana Andreea (Văculești); Ilaș Anamaria (Văculești) și Păduraru Robert Andrei (Vorniceni);
Premiul 3 - Dupu Ioana-Maria (Botoșani); Sănduleac Denisa (Albești) și Coșman Delia (Dersca).
Secțiunea Grupuri de colindători
Trofeul - Grupul „Colindătorii” (Cordăreni);
Premiul 1 - Grupul „Flori de măr” (Dersca) și Grupul „Armonia” (Iezer);
Premiul 2 - Grupul „Adagio” (Dorohoi) și Grupul vocal al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Hilișeu-Horia;
Premiul 3 - Grupul „Româncuțele” (Cordăreni); Grupul „Lozneanca” (Lozna) și Grupul vocal al Colegiului Național „Grigore Ghica” (Dorohoi).
Secțiunea Ansambluri de datini și obiceiuri de Anul Nou
Trofeul - Ansamblul „Hudeșteanca” (Hudești);
Premiul 1 - Ansamblul „Moștenitorii” (Complexul de apartamente „Amicii” din Dorohoi);
Premiul 2 - Ansamblul „Mugurelul albeștean” (Albești);
Premiul 3 - Ansamblul „Zorile” (Havârna).
Secțiunea Grupuri de datini și obiceiuri de Anul Nou
Trofeul - Grupul de datini și obiceiuri de Anul Nou „Stejărelul” (George Enescu) - Căpitani și domnișoare;
Premiul 1 - Grupul de datini și obiceiuri de Anul Nou „Stejărelul” (George Enescu) - Jocul măștilor;
Premiul 2 - Grupul de datini și obiceiuri de Anul Nou „Dumbrăveanca” (Dumbrăvița) și Grupul de datini și obiceiuri de Anul Nou „Stejărelul” (George Enescu) - Jocul ursului;
Mențiune - Grupul de datini și obiceiuri de Anul Nou Lozna - Jocul căiuților. (Miruna M.)