Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Primăria Vârfu Câmpului au dat startul Şezătorilor iernii, manifestare culturală de tradiţie cu o primă ediţie în anul 1991.
La Vârfu Câmpului am fost întâmpinaţi de doamna primar Maria Huţu, frumos îmbrăcată în costum popular şi doamna Maria Olaru referent cultural care se preocupă de Ansamblul folcloric „Sireţelul”.
Şezătorile iernii animă viaţa satelor în fiecare an în luna lui Făurar, fiind un prilej de reînviere a modului de trai la sat în perioada rece când sătenii se întâlnesc spre a petrece într-un mod plăcut care implică de fapt şi lucru - cusut, tors, împletit, meşteşugit diverse obiecte casnice, şi cântec, joc şi voie bună. Aşa s-a întâmplat şi duminică 3 februarie, la Vârfu Câmpului, o comună bogată în zestre culturală, cu nume mari ale culturii provenind de acolo – George Hazgan, celebrul interpret de romanţe şi folclor, actor al Teatrului „Ion Dacian”, de asemenea academicianul Alexandru Zub, istoric român, scriitor.
Şezătoarea s-a desfăşurat în sala Căminului Cultural frumos împodobită cu ştergare, scoarţe, păritare, feţe de mese, covoare, toate lucrate de femeile din sat care şi în timpul şezătorii au împletit, au croşetat, au cusut, au tors împreună cu fiicele şi nepoatele ori chiar stănepoatele care pictau linguri de lemn. Bărbaţii împleteau coşerci, împleteau pănuşi sau chiar unul dintre ei tocmai asambla un căluţ.
Ansamblul folcloric „Sireţelul” coordonat de doamna Maria Olaru a înveselit atmosfera cu un frumos program de cântece şi dansuri, solişti vocali şi instrumentişti. Nu s-au lăsat mai prejos nici copiii din Ansamblul „Românaşul” al Grădiniţei „George Hazgan”, coordonaţi de doamna Adela Budeanu, care au fost fără emoţii de-acolo, din poveste, încântând asistenţa cu programul de cântece şi dansuri. Momentele de muzică şi dans au fost imbogăţite cu versuri recitate de un rapsod popular pasionat de literatura şi versul popular, domnul Mircea Rizac.
De remarcat faptul că sătenii au venit îmbrăcaţi în costume populare în căruţe frumos împodobite cu scoarţe şi cu steagul ţării.