Dorohoi News Logo

Training catehetic pentru preoți din Protopopiatele Dorohoi și Darabani - FOTO

Training catehetic 09

În ziua de 3 aprilie 2019, la Parohia „Sf. Treime” din satul Crăiniceni, Protopopiatul Darabani, a avut loc trainingul anual de pregătire a preoților din Protopopiatele Dorohoi și Darabani, în vederea susținerii catehezelor demonstrative în parohii.

Evenimentul, desfășurat în contextual anului omagial al satului românesc și al anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu, Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și prin implicarea pr. dr. prof. Bogdan Racu, inspector pentru învățământ și cateheză în cadrul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor și a responsabililor de catehizare din cele două Protopopiate, pr. Daniel Precob, respectiv pr. Cosmin Pristavu.

Atelierul de formare, intitulat „Gustați și vedeți că bun este Domnul”, a fost structurat în 4 sesiuni de lucru, fiecare sesiune cuprinzând noțiuni teoretice, problematizare și aplicare. Pornind de la premis a descoperirii în cateheză a unui important instrument de comunicare a învățăturii de credință, participanții au fost antrenați în direcția unei comunicări eficiente, identificând tipologii de comunicare utilizate la nivel personal, și apoi de Mântuitorul Iisus Hristos și de Biserică. Noțiunile au constituit temelia pe care s-a așezat a doua sesiune de lucru, gândită cu misiunea ca preoții să dobândească abilități de bază în proiectarea, susținerea și evaluarea unei cateheze. După o scurtă pauză, întâlnirea a continuat prin sesiunea a treia, proiectată spre a oferi participanților un instrument armetodic, cu metode tradiționale și moderne, prin aplicarea cărora mesajul catehezei poate fi așezat în zona de interes a adulților. Ultima sesiunea urmărit conștientizarea plusului de valoare pe care cateheza „bine-făcută” îl adduce în viața parohiei, slujirea în misiunea catehetică la parohie având rolul să transforme cateheza demonstrativă într-o lucrare organizată, sistematică și continuă, într-un adevărat program catehetic parohial.

Spre finalul activității, toți participanții au remarcat semnificația triadei comunicare-cuminecare-comuniune, la care s-a adăugat virtutea colaborării dintre preoți, părintele inspector Bogdan Racu subliniind că, într-o astfel de perspectivă, cateheza nu este a spune tot ceștii, ci tot ce trebuie ca să le arăți, intuitiv, credincioșilor, adevărul credinței. Feedback-ul authentic este atunci când credincioșii sunt introduși, princateheză, în orizontul experienței, și pleacă astfel catehizați, luminați, hotărâți să spună și altora cât bine le-a făcut lor Domnul, mulți din casa lor crezând în Domnul pentru cuvintele mărturisite înaintea acelora.
În încheiere, după o scurtă vizită la casa Sfântului Ioan Iacob și la schitul cu același nume, cu toții am fost recunoscători Bunului Dumnezeu pentru activitatea de astăzi, mulțumitori părintelui gazdă, pr. Șușu Ioan Vasile, părintelui inspector și tuturor celor implicați, și încrezători în capacitatea fiecăruia de a împlini o lucrare catehetică deosebită la parohii.

În anul 2019 vor susține cateheze demonstrative 8 preoți din Protopopiatul Dorohoi (pr. Onofrei Marius, parohia Strahova, pr. Micliuc Marius, parohia Străteni, pr. Cazaciuc Sebastian, parohia Cordăreni, pr. Lazăr Ovidiu, parohia Cotârgaci, pr. Gică Ceahlău, parohia Lunca, pr. Tiberiu Gireadă, parohia Dămileni, pr. Laurențiu Acatrinei, parohia Carasași pr. Ciprian Onea, parohia Loturi Enescu), și 4 preoți din Protopopiatul Darabani (pr. Virgil Buhăianu, parohia Bajura, pr. Bogdan Bejinariu, parohia Mileanca, pr. Spinosu Adrian, parohia Alba și pr. Aboșculesei Ciprian, parohia Horodiștea), câte unul din fiecare cerc pastoral-misionar.

Catehezele demonstrative, trainingul dedicate pregătirii preoților susținători, alături de elaborarea Programei catehetice, a afișelor „Cuvânt bun”, a Concursului Național Catehetic și a multoralte lucrări, se înscriu în rândul activităților derulate de Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, prin Birourile de catehizare de la nivelul Protopopiatelor, sub coordonarea părintelui inspector Bogdan Racu și prin implicarea preoților responsabili. (Pr. Cosmin Pristavu, responsabil de catehizare în Protopopiatul Darabani)

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web