Sfântul Gheorghe anul acesta NU se sărbătorește pe 23 aprilie. Acest lucru este marcat și în calendarul ortodox. Motivul? Patriarhia română a decis să mute slujba pe 29 aprilie, iar petrecerile se vor ține tot în această zi, din cauză că va pica în Săptămâna Mare.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat pentru realitatea.net, că nu este vorba despre mutarea sărbătorii, ci doar despre slujbă.
„Din rațiuni liturgice, atunci când sărbătoarea Sfântului Gheorghe se întâmpla să cadă în săptămâna sfintelor Patimiri, slujba acesteia se mută imediat după Înviere. Săptămâna Mare, a Sfintelor Pătimiri, este cea mai densă perioadă duhovniceasca din an, o perioadă de post intens dedicată exclusiv pregătirii pentru Învierea Domnului. Nu este așadar vorba de o modificare a datei sărbătorii, ci doar de mutarea slujbei acesteia în contextul liturgic din acest an.", a spus Bănescu.
Întrebat dacă cei care poartă numele de Gherghe, Gică, George, Georgiana și alte derivate, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a sublinita că:
„Dacă sărbătorirea e înțeleasă exclusiv ca petrecere sau chef, aceasta nu este adecvată la sobrietatea firească a postului din zilele Săptămânii Mari. Sărbătoarea e în primul rând bucurie spirituală."
Așasar, Sfântul Gheorghe anul acesta este marcat în calendar pe 23 aprilie, însă cu precizarea că slujba are loc pe 29 aprilie.