Dorohoi News Logo

Târgul Meșterilor Populari în week-end la Botoșani!

Targ-mestesugari

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliul Județean Botoșani, având drept parteneri Primăria Municipiului Botoșani și Asociația Meșterilor Populari din Moldova, organizează, în perioada 10-12 mai 2019, Târgul Meșterilor Populari, Ediția a XIII-a.

De obicei, această manifestare se derula la data de 23 aprilie, atunci când creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Orașului Botoșani sau mai bine-zis patronul spiritual al comunității noastre. Este binecunoscut faptul că ziua Sfântului anul acesta a căzut în Săptămâna patimilor și din acest motiv, Biserica Ortodoxă Română a hotărât să-l sărbătorească în ziua a doua de Paști.

Instituția noastră și partenerii au hotărat ca șirul manifestărilor cu tradiție să nu fie întrerupt, așadar, s-a convenit de comun acord cu municipalitatea ca Târgul care a fost și va rămâne o componentă importantă în cadrul” Zilelor Orașului Botoșani” să se desfășoare în perioada amintită mai sus ca un preambul la apropiatele acțiuni dedicate sărbatorii propriu-zise organizate de către municipalitate, respectiv 17-19 mai 2019.

Pietonalul Unirii și în anul acesta va fi un parc etnografic, punându-se accent pe expozițiile de artă populară autentică și încercându-se o delimitare clară de obiectele comercilizate în serie sau de târgurile cu un caracter gastronomic. Întâietate vor avea meșteșugurile principale tradiționale, iar, mai apoi, cele secundare cum ar fi: împletiturile din sfoară și obiectele ce abordează cu măsură linia artizanală.

Olăritul va oferi la această ediție ceramica utilitară alături de ceramica decorativă, industria casnică va excela prin confecționarea cămașilor din pânză țesută de casă, broderiile vor fi realizate manual și nu realizate la mașină, măștile vor pune accent pe folosirea mai mult a materialelor naturale, pielăritul se va impune prin acea parte pragmatică, prelucrarea lemnului și a osului va impresiona prin măiestria motivelor, textilele de interior vor fi un punct important în rândul celorlate expoziții, împletiturile din pănuși, papură și sfoară cu notă mai mult decorativă vor oferi o altă viziune decât cea din vechime, bineînteles că icoanele pe lemn si sticlă nu puteau să lipsească și nici lucrările de pictură în tehnica ulei pe pânză care abordează natura statică și imagini ale universului patriarhal, completate și de cele care apațin artei naive.

Ne vom bucura de prezența meșterilor populari consacrați, majoritatea membri ai Asociației Meșterilor Populari din Moldova cu care am avut o bună colaborare întotdeauna, aceștia provin din județele Prahova, Neamț, Suceava, Harghita, Covasna, Iași, Galați și din comunele Județului Botoșani: Vorona, Tudora, Ungureni, Ibanești și Avrămeni. Expozițiile tuturor acestora considerăm că vor încânta comunitatea botoșăneană pe parcursul a trei zile. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție organizatoare, asteaptă un număr de peste 60 de meșteri populari.

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 10 mai 2019, ora 13.00 pe Pietonalul Unirii Botoșani.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web