Dorohoi News Logo

Festivalul Național de muzică folk „Nord-Est Folk” 2019 – Dorohoiul a vibrat pe ritmuri de folk

Nord Est Folk_05

Pasiunea pentru muzica folk a tinerilor s-a reflectat încă o dată în cadrul Festivalului național de muzică folk „Nord-Est Folk” ce a avut loc sâmbătă, 18 mai 2019, la Sala Teatrului.

Sub organizarea Primăriei Municipiului Dorohoi, a Centrului Național de Informare și Promovare a Turismului Dorohoi și a Clubului Copiilor Dorohoi, festivalul a reunit elevi din 5 județe ale țării (Botoșani, Suceava, Neamț, Satu Mare și Bacău). Cei 11 soliști individuali și cele 3 grupuri au evoluat pe scena Sălii Teatrului, fiecare interpretând câte 2 melodii.

Concursul s-a încheiat cu festivitatea de premiere, în cadrul căreia fiecare concurent a fost laureat pentru prestația sa.  Trofeul festivalului a fost obținut de către Comănescu Radu, în vârstă de 18 ani, din Moinești, care a impresionat juriul prin interpretarea sa vocală și instrumentală inedită. În încheiere, puritatea folkului a fost adusă la cote maxime de către artistul Emeric Imre. El a reușit să creeze  emoție în inima spectatorilor, făcându-i una cu arta sa.

Emeric Imre s-a născut la începutul anului 1965, dintr-o femeie aprigă și sănătoasă , care era jumătate româncă , jumătate poloneză și dintr-un bărbat jumătate maghiar, jumătate evreu, în zona care astăzi este cartierul clujean Dimbu Rotund. A fost îndreptat spre muzica încă de mic, începând să studieze vioara din clasa I, la îndemnul tatălui sau. Familia mai avea două fete, Imre fiind mezinul și răsfățatul tuturor, mare iubitor de fotbal, practicând fotbalul timp de nouă ani. De altfel, acum mărturisește că părăsirea carierei sportive este unul din regretele care îl apasă uneori. (Miruna M., Petru C.)

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web