Ieri, în incinta Muzeului George Enescu din Dorohoi începând cu ora 16:00 a avut loc un mic spectacol menit să marcheze 130 de ani de la naşterea lui George Enescu. Într-un cadru intim, aici s-au adunat elevi de la şcolile din oraş care se pregătesc în particular cu profesori de muzică. Aceştia au interpretat la pianină câteva melodii în onoarea maestrului.
Prezentă la activitate a fost şi d-na Guşulei Gheorghina care şi-a adus cinci dintre învăţăcei să performeze la spectacol. Iată care au fost interpreţii: Băncescu Morena Iasmina ( Şcoala 5, clasa a VIIIa), Ciurariu Teodora (Şcoala 5, clasa a VIIIa), Ciurariu Xenia (Colegiul Naţional "Grigore Ghica", clasa a IXa), Moraru Medeea (Şcoala 5, clasa aVa) şi Moisa Ioana (clasa aIIa).
Cu privire la evenimentul de ieri, d-na profesoară ne-a declarat: " Îmi pare bine că s-a organizat o manifestaţie în oraşul Dorohoi unde au putut să vină elevi care iubesc muzica, dar care nu fac liceul de arte. Sunt tineri care studiază în afara orelor Mozart, Chopen, George Enescu şi mulţi alţii. Le mulţumesc părinţilor acestora pentru sprijinul constant pe care îl acordă în suţinerea educaţiei lor artistice".
La eveniment a fost invitată şi d-na Maria Serman în vârstă de 87 de ani, care l-a cunoscut pe Enescu şi a povestit auditoriului câteva din amintirile sale: "Întotdeauna, mi-l amintesc înalt şi aşa de frumos, parcă îl văd şi acum". Spectacolul a ţinut până la ora 17:00, când organizatorii i-au invitat pe cei prezenţi să facă o tură de muzeu şi să dea o privire pe certificatul de naştere a lui Enescu, dispus pe pianină.
La final organizatorii au mulţumit publicului pentru prezenţă. "Sper că v-a făcut plăcere această seară dedicată lui Enescu şi sperăm că v-a plăcut organizarea", a declarat Lidia Alexie, muzeograf la Muzeul George Enescu. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)
Autor: DorohoiNews.ro