Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, având sprijinul Sectorului de misiune – Departamentul tabere al Arhiepiscopiei Iașilor, în perioada 29 – 31 iulie 2019, s-a desfășurat în curtea Bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” Smârdan, cea de a V-a ediție a taberei dedicate copiilor și tinerilor. Pe lângă o vacanță de trei zile, Tabăra din pridvorului satului este un prilej de întâlnire cu alți tineri, un prilej de apropiere de Biserică, de Hristos și de preotul paroh.
Peste 80 de copii și adolescenți, aflați în grija părintelui paroh Grigore Andrei – Silviu și a doamnei preotese prof. Grigore Alina, au participat cu entuziasm în cadrul programului standard cu opt ateliere moderate de către nouă tineri voluntari din Iași și zona Dorohoi care au transmis participanților valorile creștine și tradiționale.
Deschiderea oficială a taberei a avut loc în Biserica parohială din Smârdan, unde preotul paroh a ținut o slujbă de binecuvântare, urmat de coordonatorul taberei, Georgiana Aura Ladan care a prezentat participanților programul de activități.
Pentru consolidarea relaţiei dintre participanţi s-au realizat sesiuni de cunoaștere pe grupe de vârstă încurajându-se dialogul deschis cu moderatorii, copiii și adolescenții fiind îndemnați să se exprime liber. Pentru a petrece timp util, împletit cu voie bună, fiecare grupă s-a implicat în atelierele coordonate de către voluntari: și-au dat frâu liber imaginaţiei la atelierul de creaţie, au exersat tragerea cu arcul la țintă și au fost familiarizați cu noțiuni de educație financiară. Masa de prânz a fost un alt prilej al copiilor de a se bucura de a fi împreună, hrănindu-şi trupul, dar nu au neglijat nici sufletul, rugăciunea fiind nelipsită. Programul a continuat cu activităţi și jocuri sportive, unde participanții şi-au dovedit abilităţile fizice la fotbal, volei şi multe alte jocuri pe echipe.
Cea de-a doua zi a continuat cu noi ateliere atractive, precum: lectura, orientarea în teren, familiarizarea cu concepte religioase. Pentru a marca şi a doua zi cu amintiri de neuitat, voluntarii au organizat o vânătoare de comori, prin care copiii au învăţat să lucreze în echipă, să fie uniţi şi să respecte pas cu pas traseul stabilit. Spre finalul zilei a urmat vizionarea unui film animat iar seara s-a încheiat cu lumina şi căldura focului de tabără, întreţinut de veselia celor mici şi mari, în ritmuri de dans.
Ultima zi a taberei i-a regăsit pe copii și tineri la Sfânta Liturghie care a fost slujită de către preotul paroh împreună cu preoții Pristavu Cosmin – Constantin (Parohia Oroftiana) și Chebac Ovidiu – Nicolae (Parohia George Enescu). Au dat slavă lui Dumnezeu şi mulţumire Maicii Domnului și s-au săvârșit Sfintele Taine ale Spovedaniei și Împărtășaniei. După acest moment, a urmat o scurtă drumeție pe ulițele satului având ca destinație vizitarea unui muzeu sătesc amenajat cu mare grijă și dăruire de către doamna Mănucă Tatiana, o mare iubitoare de tradiții și tot ce înseamnă cultivarea și conservarea satului de odinioară. Alese mulțumiri pentru primirea călduroasă. Tot cu sprijinul doamnei Mănucă a fost organizată în curtea Bisericii o expoziției de măști populare confecționate de către dumneaei, această expoziție putând fi admirată pe parcursul celor trei zile de tabără. Finalul acestei ediţii a culminat cu prezentarea filmuleţului taberei, ce a cuprins fotografii din cele trei zile și premierea copiilor participanţi cu diplome.
Tabăra s-a dovedit a fi și în acest an un real succes și de folos copiilor și tinerilor, deoarece mulți dintre ei nu au posibilitatea să plece într-o vacanță sau să fie implicați în asemenea activități frumoase și educative. Pr. Grigore Andrei-Silviu