În fiecare an, ziua de 5 august este ziua de comemorare a unuia dintre cei mai mari sfinți români, Sfântul Ioan Iacob. Originar din județul Botoșani, de la Crăiniceni, sfântul s-a nevoit în ținutul Hozeva, din Țara Sfântă.
Din anul 1997, Sfântul Ioan Iacob este patronul și ocrotitorul spiritual al Seminarului Teologic din Dorohoi.
Manifestările prilejuite de prăznuirea acestui sfânt,au debutat la Seminarul dorohoian cu Slujba Vecerniei, oficiată duminică, 4 august 2019, de un sobor de 12 preoți, cuvântul de învățătură fiind rostit de Părintele Director Constantin Muha. A fost o slujbă deosebită, liniștită și înălțătoare, la care au luat parte profesori, ostenitori și elevi ai Seminarului, precum și numeroși credincioși din Dorohoi și împrejurimi.
Luni, 5 august 2019, de la primele ore ale dimineții, în paraclisul „Sf. Ioan Iacob”, din incinta Seminarului, au fost săvârșite Utrenia, Acatistul sfântului, precum și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Soborul de 14 preoți a fost condus de părintele arhimandrit Teofil Timișag, starețul Mănăstirii Gorovei, care a rostit și cuvântul de învățătură.
Părintele Constantin Muha, director al Seminarului dorohoian, a mulțumit tuturor celor prezenți, dar mai ales Sfântului Ioan Iacob, care prin rugăciunile sale, își face simțită prezența permanent în mijlocul elevilor, profesorilor și tuturor celor care ajută la ridicarea și afirmarea învățământului teologic dorohoian. „Este un moment în care ne arată Dumnezeu că neamul nostruare această harismă a sfințeniei, cum spunea părintele Patriarh Daniel -un neam de sfinți și de voievozi. De aceea ne bucurăm că îi avem pe sfinți în ajutorul nostru și că avem onoarea să facem parte din această categorie a fraților mai mici ai lor, așa cum rostim în acatistul tuturor sfinților”, a spus părintele director.
Înainte de slujba de pomenire pentru ctitorii Seminarului, a fost sfințită icoana Sfântului Ioan Iacob, realizată cu osteneala profesorilor de la Seminar, urmată de agapa festivă în cantina școlii. (Pr. Prof. Crețu Vasile Ionuț)