Luni, 09 decembrie 2019, ora 16.00, la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob”, din Dorohoi, în sala de festivități Pimen Mitropolitul, va avea loc lansarea volumului „RACOVĂȚ- SATUL REFUGIAȚILOR”, autori Col.(r) Dumitru Găină și Pr. Prof. Teodor Cătălin Budacă.
Cartea prezintă istoria scurtă, dar plină de dramatism a satului Racovăț, comuna Pomârla, Județul Botoșani, aducând la lumină „mărturii istorice despre un timp al suferinței și al răului în istorie”, așa cum spune Prof. Dr. Gică Manole, în prefața volumului.
Dovezile, povestirile și mărturiile despre perioada grea a refugiului, se doresc a fi un mic omagiu adus, de către autori, tuturor celor care au trăit suferința în perioada 1940-1945, cu urmările și greutățile inevitabile momentului.
Momentul lansării se încadrează în seria de evenimente organizate cu prilejul Anului omagial și comemorativ al satului românesc, în Patriarhia Română.
Vă așteptăm cu drag!