Pe data de 7 decembrie, după ziua de Moș Nicolae, este prăznuită Sfânta Flifoteia, una dintre cele mai cinstite mucenițe de pe teritoriul României. Ea a trăit la sud de Dunăre în secolul al XIII-lea și a fost martirizată la frageda vârstă de 12 ani, fiind ucisă chiar de tatăl.
Moaștele Sfintei Filofteia se găsesc la Curtea de Argeș, iar de ele este legat un blestem foarte puternic. Moaștele sfintei nu trebuie să fie înstrăinate niciodată. “Cosma, Milostiv Bogin – cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop Mitropoliei Ungrovlahiei, fiindca ne instiintam smerenia Noastra ca din Sfintele Moaste ale Sfintei Mucenite Filoteii, ce se afla in Biserica Domneasca din orasul Argesu, s-ar fi risipindu in mici particele, iata dar, poruncim cuviosiei tale, Arhimandrite chir Partenie, igumen Argesului, sa le pecetluiesti intr-un saculetu de bogasin nou, lasandu-i afara numai mana cea dreapta pentru sarutarea norodului.
Si asa pecetluite sa le asezi in sicriu. Si sa stie fiescare sa se fereasca a nu cuteza sa ciupeasca, cat de putin din sfintele moaste, ca am pus blestem asupra cui a cuteza a se atinge sa ia. Intr-aceasta si chip sa urmezi! Si sa fii blagoslovit! 1791, mai 10.”, acesta este blestemul găsit în racla de la Curtea de Argeş, potrivit crestinortodox.ro.
Astăzi este interzis să folosești obiecte ascuțite precum cuțitele, foarfecele și acele. Pâinea pe care o veți consuma trebuie ruptă cu mâna. Nu este bine să faci nici trebuir casnice, în special spălatul rufelor și călcatul.
Tot în ziua de 7 decembrie se rostește cea mai puternică rugăciune către Sfânta Filofteia.
„Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele. Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee. Amin”.