„Memoria este o teribilă povară, un chin permanent, doar în cazul în care, dacă ești drept și cinstit cu tine însuți, refuză să-ți pună în față doar partea luminoastă din tine; memoria reprezintă o povară atunci când ai înțeles bine că, oricâr ai regreta, greșelile din timpul din spate nu mai pot fi îndreptate”
După publicarea mai multor cărți în care a tratat teme istorice importante, nu o dată sensibile, profesorul Gică Manole vine de această dată cu o lucrare inedită. Este vorba de volumul „Ispita memoriei”, o lucrare în care profesorul evocă locuri, oameni și timpuri, privite de asemenea din perspectiva istoricului.
O reeditare a ediției din 2006, apărută la editura AXA, cartea „Ispita memoriei” se va fi readusă în fața publicului botoșănean, într-un eveniment găzduit joi, începând cu ora 16:30, desala de lectură a Secției de împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani. Amfitrion al manifestării va fi d-na Cornelia Viziteu, directoarea Bibliotecii Județene.