Dorohoi News Logo

Slujba de Florii şi cea a Învierii vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi

slijba-de-inviere

Slujbele din această perioadă, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, marți, la Antena 3, că în condiţiile aspre ale actualelor reglementări valabile în starea de urgenţă, slujbele din această perioadă, inclusiv slujba de Florii şi cea a Învierii, vor fi săvârşite în biserici, din nefericire, fără credincioşi.

„Nu s-a emis un comunicat oficial al Patriarhiei Române, dar am putut estima astăzi, solicitat fiind cu câteva întrebări, următorul fapt: în condițiile menținerii actualelor reglementări valabile în starea de urgență, în absența unor modificări ale acestor reglementări sau derogări de la ele, slujbele din perioada următoare, așadar inclusiv slujba de Florii și cea a Învierii, vor fi săvârșite în biserici de către preoți. Din nefericire, fără participarea fizică a credincioșilor”, a spus Vasile Bănescu.

Paştele este pe 19 aprilie. 
Epidemia cu noul coronavirus pune în pericol şi obiceiul de a aduce Lumina sfântă de la Ierusalim.

„Fiecare eparhie din cadrul Patriarhiei Române găsește soluțiile cele mai potrivite pentru a oferi credincioșilor măcar acest lucru la care foarte mulți dintre ei țin, anume primirea acestor Paști.

În Arhiepiscopia Bucureștilor încă nu s-a comunicat soluția concretă”, a mai spus Bănescu.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web