Ieri începând cu ora 20:00 tinerii dorohoieni pasionaţi de muzică folk s-au adunat în faţa Parcului Cholet pentru o nouă seară pe acorduri muzicale organizată sub egida „Un ideal” de Nicu Anton de la Casa Municipală de Cultură.
De data aceasta la eveniment au participat aproximativ 30 de tineri, care au avut plăcerea de a o avea aproape pentru o seară pe d-na profesoară de limba latină, Arghira Călin, dumneaei pentru cei care nu au avut plăcerea să o cunoască a avut o lungă şi frumoasă activitate la Colegiul Naţional „Grigore Ghica”.
Interpreţii şi chitariştii, Alexandru Kvaşinschi (Andu) şi Ionuţ Sandu (Jon, de la formaţia dorohoiană Undercover) au delectat audienţa cu mai multe piese, amintim aici „Luna pătrată”, „Nebun de Alb”, „Ochii tăi” sau „Roşu aprins”.
Activitatea a fost un succes, deşi primarul şi viceprimarul nu au mai reuşit să ajungă la „Seara de folk”. „E interesant ce încearcă să facă Nicu Anton, nouă ne place că mereu se schimbă locul în care se desfăşoară seara de folk. Asta face ca totul să fie mai palpitant, un alt aspect care ne place este că apucăm să stăm mai mulţi împreună, aşa formăm prietenii”, ne-a declarat unul dintre participanţi. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)
Autor: DorohoiNews.ro