INGINERUL OSTAFI ALEXANDRU - CUVÂNT ÎNTRU NEUITARE (I)

Câteva date biografice. A văzut lumina zile iîn data de 10 decembrie 1947, în satul Șendriceni, mai exact în clădirea Școlii de aplicație a Școlii Normale „Al. Vlahuță”. S-a născut într-o familie de oameni intelectuali și cu frică de Dumnezeu: tatăl - profesorul Alexandru Gr. Ostafi (1903-1985) - a funcționat ca profesor de Pedagogie și Psihologie și Director adjunct al Școlii Normale de învățători „Alexandru Vlahuță” din Șendriceni, iar mama - învățătoarea Maria (Dăscălescu) Ostafi (1919-2006), a funcționat și ea ca învățătoare la Școala de Aplicație a Școlii Normale din Șendriceni.

Alexandru, primul născut al familiei, a locuit cu părinții săi la Șendriceni până în 1953, când s-au mutat cu toții în casa de la Dorohoi.

Despre frumoșii ani ai copilăriei petrecuți în Raiul de la Șendriceni, domnul inginer Alexandru mărturisea: „Mi-am petrecut primii șase ani din viață în universul acela de la Șendriceni alcătuit din Școală de învățători, inclusiv clădirea în care locuiam cu părinții la Școala de aplicație, lacul, biserica și pădurea. Într-o iarnă, mi-aduc aminte, cum mă plimbam cu părinții și cu sora mea mai mică, Cornelia, pe malul lacului înghețat. Eu cu sora mea, de ce să nu ne dăm pe gheața lacului, dar gheața, s-a rupt și amcăzut amândoi în apă. Tata ne-a scos, ne-a dat câte un șut în fund și ne-a trimis cu mama acasă, să ne uscăm. Mi-aduc aminte și de „muntele” de zăpadă de vreo 5 metri înălțime, adunată din curtea școlii și depozitată lângă locuința noastră de la Școala de Aplicație, morman de zăpadă devenit derdeluș, spre deliciul hibernal și bucuria elevilor școlii.

Universul copilăriei mele, ai primilor mei șase ani de viață, a fost universul adiacent, școlit de învățătorii de la Șendriceni, un univers fabulos, un univers pastoral, care devoala pentru mine splendoare, măreția, minunăția, frumusețea, înțelepciunea, candoarea, gingășia și drăgălășenia creației lui Dumnezeu.

Eu deși nu am urmat această școală mi-am trăit primii 6 de viață înproximitatea ei, ba chiar în inima ei, purtând mai departe mesajul ei, duhul ei..”

A avut voință și a făcut și sacrificii pentru a se realiza profesional. „Am strâns cureaua și am învățat matematică și fizică, ca să dau în 1965 examen de admitere la Politehnică, iar nu la Universitate, unde mi-ar fi fost mai ușor fiindcă nu voiam, ca profesor, să apar în fața elevilor și să le spun minciuna, antrenată de comuniști, că nu există suflet, că nu există Dumnezeuci doar materie”.

În 1970, când a terminat Facultatea de Electrotehnică din Iași, secția electroenergetică, a luat repartiție ca inginer la Consiliul județean Suceava. După numai 14 luni, a revenit la Dorohoi în cadrul Întreprinderii de Rețele electrice - Suceava, ca șef al Centrului de distribuție a energiei electrice-Dorohoi, răspunzând de alimentarea cu energie electrică a zonei Dorohoi - Darabani.

După 1972, urmând tradiției didactice dinfamilia sa, a predat 10 ani și ore de electrotehnică, desen tehnic, etc. la liceele din Dorohoi, care scoteau pe vremea aceea absolvenții și cu o calificare.
În 1973, după ce a scris niște articole pe teme electroenergetice, i s-a propus de către redacția ziarului județului Botoșani să meargă la ei ca inginer-ziarist, în cadrul secției „Viața economică”, subsecția industrie.

În 1980 i s-a propus să meargă la Botoșani, cu perspectiva să devinăDirector al Distribuției energiei electrice pe întreg județul Botoșani. „Ofertaam refuzat-o. Nu mă interesau nici banii, nici funcțiile, nici marile orașe, ci am vrut să fiu cât mai aproape de părinții mei și de locul nașterii mele.”

Arămas ca inginer la Dorohoi, unde a funcționat până la pensionare, în anul 2009.

O.M.