ÎNCEPUTURI...
Clădirea este construită la începutul secolului al XX-lea, în perioada când la nivel național este introdusă disciplina Gimnastica iar la nivel local ia ființă Societatea „Vasile Alecsandri” o instituție populară de muzică vocală și instrumentală, gimnastică, scrimă, tir, patinaj, dans, tenis, croquet, excursii, etc.
Acest context este unul extrem de favorabil în vederea construirii acestei clădiri care devine PRIMA SALĂ DE SPORT a orașului nostru.
La puțină vreme după inaugurare, această sală devine nefuncțională deoarece a fost defectuos construită. Astfel, în anul 1915, în timpul direcţiunii d-lui C. N. Iancu, se realizează un proiect prin care se dorește transformarea sălii de gimnastică într-o sală de festivităţi.
În anul 1919, acest plan a fost refăcut şi completat (uzină proprie, sub-scenă pentru orchestră, împrejmuire proprie s.a) iar începând cu data de 1 iunie au fost începute lucrările pentru strângerea fondurilor necesare şi pentru înfăptuirea sălii.
SALA DE TEATRU „UNIREA”
Reparațiile și transformările necesare transformării acestui imobil pentru a deveni un spațiu adecvat noii destinații care urma să i se dea, au fost destul de costisitoare. Costurile lucrărilor au depășit suma de 200.000 de lei iar lucrarea s-a făcut în 7 luni de zile, fără nici o contribuţie din partea Statului.
Contribuții importante au venit de la: Societatea Orfanilor - filiala Dorohoi (30.501 şi 90 de bani), Prefectura a colectat suma de lei 24.463; Consilierul agricol (prin d. Alex Dumitriu), (8 530 și 30 de bani) Societatea „Sf. Maria” a împrumutat suma de 28.949 și 26 de bani, dl. avocat Ion D. Neagu (5000 de lei), Preotul Furtună Dumitru - directorul Gimnaziului (10.000 de lei).
ACTUL DE FUNDAȚIE
În urma lucrărilor realizate în timp record și cu eforturi eroice, iată că vine momentul mult așteptat al dării în folosință a acestei clădiri, sau mai bine zis, al înființării unei noi instituții de cultură: SALA DE TEATRU „Unirea”:
„Astăzi 26 Decembrie 1920, cu vrerea lui Dumnezeu, în zilele M. S. Regelui Ferdinand I al tuturor Românilor; Ministru al Instrucțiunii Publice fiind dl. P.P. Negulescu, prefect al judeţului Dorohoi fiind dl. Lt. Col. I. ANGELESCU; primar al oraşului Dorohoi fiind dl. D. Coroiu; iar preşedintele Ateneului local dl. Gh. Gh. Burghele; în timpul direcţiunii părintelui Econom D. Furtună, şi cu toată truda şi jertfa Comitetului şcolar, a Prefecturii, a Societății „Sf. Maria” (Biserica «Vârgolici») cum şi a iniţiativei răposatului Colonel Corneliu Roiu; potrivit aprobării cu mulţumiri a Ministerului cu Nr. 52764 din 1920 şi după planul dl. inginer-şef Paul Florinescu - s-a inaugurat Sala Teatrului popular «Unirea», cu cinematograf şcolar în scopuri educative, de către gimnaziul «Gr. Ghica VV.» - Dorohoi.
Făcut în trei exemplare şi semnat de noi, Comitetul şcolar al Gimnaziului.
Semnat de: Econ. D. Furtună, Lt. Col. I. Angelescu, Gh. Gh. Burghele, M. Grumăzescu, S. Axler, Gh. Franc, Eul. Procovici, inginer P. Florinescu, I.L. Bercovici, Ştefan Scriban, Gh. Gh. Tomaziu, M. Petrescu, Pahomie Gheorghiu”.
Astfel, în urmă cu 100 de ani (fără câteva zile) un comitet, în frunte cu Directorul Gimnaziului - Preotul D. Furtună - dau viață unui adevărat Ateneu al culturii dorohoiene. (O.M.)