Binecunoscutul show TV, „Românii au talent” se pregăteşte pentru al doilea sezon, care va începe în această toamnă. Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre, cei care fac parte din juriul show-ului de la Pro TV, sunt gata să-i descopere din nou pe cei mai talentaţi şi mai curajoşi oameni ai ţării.
„Românii au Talent” organizează pentru sezonul 2 preselecţie şi în Moldova, la Iaşi. Aceasta va avea loc în data de 13 septembrie 2011, începând cu ora 10.00, iar locaţia aleasă este Hotel Astoria. Pot participa şi cei care au mai fost la etapele anterioare. Următoarea preselecţie va avea loc la Constanţa, pe 20 septembrie. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro