Cunoscutele artiste „Fetele din Botoșani” își îmbogățesc repertoriul muzical, astfel Simona Mazăre, Lorena Dupu și Iustina Irimia au scos o nouă melodie - „Trei cumetre bune”.
Piesa a fost publicată pe canalul de youtube unde are peste 16.000 de vizualizări la doar 20 de ore de la lansare.
„Povestea Fetelor din Botoșani continuă. Cântecul popular ne-a adus împreună, iar în ultima vreme relația de prietenie s-a transformat într-una de familie. Așadar, vă invităm în culisele unei discuții, așa, ca între cumetre, într-o atmosferă veselă, de sărbătoare, ca la hanurile de altădată.”, au declarat artistele. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro