Dorohoi News Logo

Manifestare dedicată Zilei Eroilor, la Biblioteca „Mihai Eminescu” Botoșani

AFIS Ziua Eroilor   F2

Cu prilejul Zilei Eroilor, mai multe instituții și parohii din județul Botoșani s-au alăturat în cadrul proiectului educațional "EROII nu mai au nevoi, EROII, ne mai au pe noi!". 

Pentru că iubirea jertfelnică a eroilor trebuie cinstită cu recunoștință, în aceste zile, în toate bisericile ortodoxe vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului, precum si la toate monumentele închinate acestora. De asemena, elevii vor omagia eroii neamului românesc prin poezii și cântece patriotice, creații literare și plastice. Școlarii se vor întâlni și cu vetereni, de la care vor afla ce înseamnă cu adevărat războiul, experiențele trăite de soldații români pe fronturile de luptă.  

Sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească încă din anul 1920. În această zi, suntem datori să-i cinstim pe eroii noștri, din toate locurile și din toate timpurile, cunoscuți sau necunoscuți, care cu prețul vieții lor au contribuit la plămădirea vieții României de azi. Ei au murit cu gândul la țara lor, având drept idealuri apărarea credinței strămoșești, a libertății și demnității poporului român. Prin sacrificiul lor suprem, ne-au dăruit nouă pacea, dezrobirea, libertatea și speranța. Să-i pomenim în rugăciunile și gândurile noastre, amintindu-ne veșnic de jertfa si idealurile lor.

Activitățile din cadrul proiectului sunt  coordonate de Parohia Ionășeni - preot Crupă Claudiu George Liceul "Demostene Botez" Trușești - prof. Gradinaru Vranciu Cristina, Gania Cătălina, Ionescu Ana și Deleanu Ionela și Biblioteca Județeană "Mihai Eminescu" Botoșani – prin bibliotecar Brîndușa Coteț. 
Parteneri ai proiectului educațional sunt Liceul Teoretic "Grigore Antipa" Botosani- prof. Pavel Cristina, Primăria Trușești, CCD Botoșani, Parohiile Drislea, Buhăceni și Durnești și Școala Gimnazială Nr.1 Durnești.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web