Dorohoi News Logo

Sânzienele sau Drăgaica: Ritualuri și tradiţii pentru noaptea în care „se deschid porţile cerului”

sanziene

Se spune că noaptea de Sânziene este una dintre marile nopți de peste an, când cerurile se deschid iar cele două lumi comunică energetic și vibrațional. O seară în care multe ritualuri magice au loc, iar fetele tinere își pot visa sortitul.

Legendele spun că în noaptea dintre 23 şi 24 iunie, înaintea zilei Sfântului Ioan Botezătorul, se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană, iar Sânzienele dansează.

Sânzienele sunt zâne, sânzienele sunt flori, sânzienele sunt fete-flori, ipostaze vegetale ale celor mai îndrăgite personaje mito-folclorice de la noi.

În Noaptea de Sânziene animalele grăiesc cu glas de om și, dacă le asculți, poți afla de la ele toate tainele lumii. Tot în Noaptea de Sânziene porţile cerului sunt deschise și se întorc strămoșii acasă, Moșii de Sânziene.

Noaptea de Sânziene, 23 spre 24 iunie. Tradiții și obiceiuri
Conform credinței populare, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid iar Sanzienele încep să danseze. Această sărbătoare este una a Soarelui, a dragostei dar și a poftei de viață.

Există superstiția conform căreia persoanele care nu le sărbătoresc corespunzător această zi vor ajunge să supere Sânziene. Acestea se răzbună pe femeile care nu sărbătoresc această celebrare, pocindu-le gură. Totuși, nici bărbații nu scapă ușor. Cei care au jurat strâmb sau au făcut unele fapte rele vor suferi pedepse îngrozitoare.

Se adună flori de sânziene din care fetele fac cununi și băieți cruci, acestea vor fi purtate pe timpul celorlalte ritualuri și mai apoi puse în casă pentru belșug și spor în casă.

Se face un buchețel din flori de sânziana legat cu ață roșie pe care fetele nemăritate îl vor pune sub pernă pentru a-și visa ursitul.
Fetele vor pune floare de sânziană în sân sau în par pentru a deveni mai atrăgătoare.
Pentru a fi sănătos restul anului se poate consuma ceaiul de sânziană.
Scrie și arde: pe o hârtie se vor scrie emoțiile negative care ne cuprind și apoi hârtia se arde, iar noi vizualizăm cum acestea dispar.
În seara de 23 este benefic să facem baie cu floare de sânziană, urmând că restul anului să fim mai atrăgătoare și ocolite de boli.
Tot în seara de 23 iunie se poate scoate un buchet de sânziană afară, iar la ora 00:00 se bea roua așternută pe acesta.
Fetele nemăritate pot arunca buchețelul prins cu ață roșie prin ușă, semnificând că aceste își vor găsi ursitul sau se vor mărita în anul care urmează.
Se umple un vas cu apă și se aprinde o lumânare roșie. După ce ne gândim profund la ursitul nostru, picurăm în bolul cu apă 23 de picături de ceară. După ce picăturile de ceară nu se vor mai agita în apă, acestea vor formă inițiala ursitului.
Un ritual relaxant care se poate practica de Sânziene e lectura unor cărți cu sau despre personaje feminine puternice.

În ziua de Sânziene se joacă Drăgaica, dans ritual asemănător Călușului. De data aceasta, ceata este formată exclusiv din fete, câteva îmbrăcate în haine bărbătești, numite Drăgaici, Drăghicuțe sau Drăgane. La fel ca în cazul călușarilor, și alaiul Drăgaicelor este însoțit de un muzicant iar una dintre fete poartă un steag împodobit cu baticuri colorate, spice de grâu, usturoi, pelin, flori de sânziene și alte plante magice. Acest cortegiu ceremonial străbate ulițele satului, formând un brâu simbolic, protector și fertilizator, ce cuprinde întreaga comunitate.

Cum arată și ce proprietăți au florile de sânziene
Cu siguranță ai auzit de flori de sânziene. Pe numele ei ștințiific Galium verum, sânziana este o plantă perenă erbacee din familia Rubiaceae. Este răspândită în toată Europa, Africa de Nord și Asia temperată, din Palestina, Liban și Turcia până în Japonia și Kamchatka.

Sânziana este o plantă ușor cățărătoare, cu tulpinile care pot crește până la 60-120 centimetri lungime, înrădăcinându-se frecvent acolo unde ating pământul. Frunzele au 1–3 cm lungime și 2 milimetri lățime, iar culoarea este de verde închis strălucitor, cu flori galbene, produse în grupuri dense. 

Sânziele vor crește în locuri în care soarele pătrunde direct. Le place libertatea și vântul și iubesc locurile uscate.

Se spune că Sânzienele erau niște fete frumoase care trăiau prin păduri sau pe câmpii. Ele dau puteri deosebite florilor și buruienilor, devenind plante de leac, bune în tratarea multor boli. În credința populară se spune că în noaptea Sânzienelor, ele zboară prin aer sau umblă pe pământ, cântă și vindecă bolnavii.

Numele de Sânziene provine de la zeița romană Santa Diana, patroana vânătorilor și a pădurilor. Sânzienele sunt cunoscute și sub alte nume precum: Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele.

Calendar ortodox 24 iunie. Nașterea și viața Sfântului Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama să, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Aceasta a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Există o lungă perioada din viață Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu există informații. Se știe că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice. 

Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii că Mesia și Fiul lui Dumnezeu. Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era "Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!". 

Cei care renunțau la păcate erau botezați în Iordan. Sfântul Ioan le atrăgea atenția celor care ascultau cuvântul sau că el botează cu apă spre pocăință, dar va veni Mesia care va boteza cu Duh Sfânt, pregătind venirea Mântuitorului. Acesta este și motivul pentru care Sfântul Ioan apare în unele icoane că înger cu aripi. Această reprezentare își are originea în profeția lui Maleahi, unde cel care pregătește calea Domnului este numit îngerul Domnului.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web