Bianca Apostol, elevă a Cercului "Muzică folk-muzică ușoară" (coordonat de prof. Paul-Ciprian Mihai), membră a Grupului VOCES de la Clubul Copiilor Dorohoi, a participat la Festivalul Internațional „Împreună de Crăciun” - Festival concurs de datini și obiceiuri românești pentru copiii români de pretutindeni, organizat de Asociația „Uniți prin muzică” Montréal, Québec, Canada.
În urma participării la acest festival, Bianca a primit cel mai mare punctaj (98,67) la categoria Soliști Individuali, obținând astfel Premiul de Excelență.
Totodată a primit și premiul special al partenerului media, emisiunea de radio ''Ora Românească'' - jurnalist Adrian Ardelean, în urma căruia piesa interpretată de ea va fi difuzată în emisiunea Ora Românească - Montreal, Canada, pe postul de radio www.cfmbradio.com.
De asemenea, a câștigat o invitație la următoarea ediție a festivalului din decembrie 2022 și va apărea într-un montaj video alături de invitații din festivalul de anul acesta!
Acest festival a avut ca scop promovarea tradițiilor românești, în mod special a colindelor, datinilor și obiceiurilor de Crăciun. Au participat copii și tineri români din Diaspora, din România și din Republica Moldova.
Din juriu au făcut parte profesori și artiști consacrați :
Narcisa Suciu - cântareată, muziciană, compozitoare si textieră
Tamara Cosciug - interpretă de muzică populară din Republica Moldova
Catalina Mirica - interpretă de muzică ușoară, stabilită în Canada
Alexandru Zaharia - profesor de muzică la liceul teoretic ''Gheorghe Lazăr '' din Pecica, județul Arad
Marina Negruta – soprană, stabilită în Canada
Emil Catalin Ghioltan - fondator și dirijor al corului de adulți al Bisericii Sfantul Pantelimon din St. Eustache, Quebec, Canada
Parteneri media - emisiunea de radio ''Ora Românească'' - jurnalist Adrian Ardelean.