Copiii şi elevii dorohoieni au aşteptat cu nerăbdare deschiderea oficială a noului an şcolar la Clubul Copiilor şi Elevilor, care a avut loc ieri, 1 octombrie 2011 începând cu ora 12.00. Însoţiţi de părinţi sau de prieteni, aceştia au păşit pe porţile instituţiei cu gânduri şi planuri măreţe de viitor.
Festivitatea a fost precedată de un recital al orchestrei „Mugurelul” şi de o slujbă religioasă. La eveniment au participat invitaţi de seamă ca prof. Alexandra Hrincescu, inspector educativ al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, primarul municipiului ing. Dorin Alexandrescu, prof. Marcel Dupu, director al Palatului Copiilor din Botoşani şi coordonator al cercului de muzică populară, dar şi Emil Răducanu, reprezentant al Radio Iaşi.
„Ştiu foarte multe lucruri frumoase despre Clubul Copiilor, ştiu tot ceea ce construiesc colegii mei cu dragoste, cu răbdare, cu dăruire, iar faptul că mă aflu aici este şi la nivelul IŞJ o recunoaştere a întregului efort care se petrece în fiecare zi pentru ca aceşti copii să reuşească să-şi identifice abilităţile şi să se formeze în timp. Dacă există oameni sufletişti şi persoane care doresc să se implice, totul devine posibil. Rolul educaţiei nu este doar de a pregăti elevul prin viaţa şcolară, ci de a-l pregăti pentru viaţa socială şi pentru a face faţă acestei dinamici care uneori ne bulversează şi care uneori ne aduce aminte că sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le împlinim pentru a ajunge să fim mulţumiţi de noi şi de cei din jur. Dorohoiul oferă acest minunat loc, unde orice copil poate beneficia de competenţa persoanelor abilitate. Aici există o adevărată echipă şi fără contribuţia fiecăruia nu s-ar mai realiza toate lucrurile minunate pe care le ştiu despre acest oraş”, a declarat insp. Alexandra Hrincescu.
Bilanţul activităţilor desfăşurate în anul şcolar precedent, a fost urmat de prestaţia grupului „Voces”, coordonat de inv. Ciprian Mihai, dar şi de o reprezentaţie a formaţiei de dansuri populare „Stejărelul”, acompaniată de orchestră. Copiii au prezentat o coregrafie sub coordonarea prof. Constantin Dicu. După festivitate, copiii s-au îndreptat către cercurile la care s-au înscris, iar acestea sunt:
• Orchestră populară – coord. prof. Marcel Dupu;
• Matematică aplicată şi Informatică – coord. prof. Mihaela-Laura Bolohan;
• Dansuri populare – coord. prof. Constantin Dicu;
• Educaţie civică – coord. prof. Irina-Maria Miron;
• Muzică folk – Muzică uşoară – coord. înv. Paul-Ciprian Mihai;
• Pictură – Desen – coord. prof. Daniel Puhăcel.
(DorohoiNews.ro, Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro