Dorohoi News Logo

Vezi câștigătorii Festivalului Național „Mărțișor Dorohoian” - FOTO

Gala DH_39

Festivalul Național „Mărțișor Dorohoian”, care a debutat pe 11 martie 2022, a contribuit la formarea laturii estetice a personalității umane și la dezvoltarea gustului pentru frumos. Festivalul și-a propus antrenarea participanților într-un eveniment marcat prin identificarea celor cu înclinații spre artă.    

În data de 12 martie 2022, a avut loc decernarea premiilor în cadrul festivalului național de muzică ușoară „Mărțișor Dorohoian”. Câștigarea competiției a contribuit la menținerea muzicii ușoare în atenția publicului și la difuzarea tinerilor interpreți. Stimularea aptitudinilor interpretative, precum și promovarea lor în elita muzicii ușoare românești și internaționale reprezintă esența ediției.

Gala a fost prezentată în acest an de către Vlad Baba, jurații și domnul primar fiind prezenți pe scenă în momentele cheie al evenimetului. Premiile au fost acordate la 2 categorii: 10-14 ani, respectiv 15-31 ani. A fost un concurs cu impact pozitiv asupra participanților și a impresionat publicul țintă prin nivelul concurenților.

„Anul acesta, ca și în edițiile precedente, am avut copii talentați care s-au prezentat pe scenă și nu a fost deloc ușoară decizia juriului, fiindcă a trebuit să dăm premiile în valori și erau destul de apropiați din punct de vedre valoric, dar până la urmă juriul a fost obiectiv și iată că și anul acesta vom avea o Gală a Laureaților frumoasă.”, a declarat Viorel Gavrilă, președintele juriului.

Lista câștigătorilor:
1. Categoria 10-14 ani
- Păstrăv Teofana Ilinca- 11 ani-Suceava - MENȚIUNE
- Stan Emma Gabriela- 11 ani-Dorohoi - MENȚIUNE
- Șerban Aura-Maria- 11 ani-Constanța - MENȚIUNE 
- Hojmaniuc Ana-Maria- 11 ani-Botoșani -  PREMIUL AL III-LEA
- Fiodorova Alexa- 14 ani-Ungheni/Republica Moldova - PREMIUL AL III-LEA
- Apostol Bianca-Cornelia- 11 ani-Dorohoi - PREMIUL AL II-LEA
- Lazăr Luca Lucian- 11 ani-Botoșani - PREMIUL AL II-LEA
- Stan Muraru Măriuca- 10 ani-Botoșani - PREMIUL I
- Cracană Eric Alexandru- 12 ani-Botoșani - PREMIUL I

2. Categoria 15-31 ani
- Olariu Aida Ștefania- 16 ani-Botoșani - MENȚIUNE
- Chelariu Camelia Maria- 17 ani-Botoșani - MENȚIUNE
- Cibotariu Karina-Ioana- 15 ani-Brăteni/Botoșani - PREMIUL AL II-LEA
- Ivanov Sabina Elena- 17 ani-Botoșani - PREMIUL AL II-LEA
- Cusîn Adelina Dumitrița- 19 ani-Dorohoi - PREMIUL I
- Todireanu Karina-Ioana- 20 ani-Botoșani - TROFEU. (Alexandra C. și Teodora F.)

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web